O bombă a fost găsită într-o fântână din Botoșani

O bombă a fost descoperită într-o fântână din orașul Flămânzi, județul Botoșani, în după-amiaza zilei de duminică, 12 ianuarie. Un tânăr de 22 de ani a fost cel care a scos la suprafață proiectilul, alertând ulterior autoritățile, transmite Stiri de Botosani. 

Tânărul se ocupă cu colectarea obiectelor din fier. Ajuns la intersecția dintre strada Spitalului și strada Bosânceni, acesta s-a oprit la o fântână pentru a-și potoli setea.

Când a scos găleata, pe care a simțit-o mai grea decât ar fi fost normal, a observat că a adus la suprafață un proiectil de circa 30 de centimetri în diametru. Bănuind ce descoperire a făcut involuntar, acesta a alertat autoritățile prin 112.

La fața locului au ajuns pirotehnici ai Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, care au ridicat proiectilul, în vederea distrugerii acestuia.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri