O britanică de 66 de ani acuză că un român a înșelat-o cu peste 750 de mii de lire sterline

Christiane Shellard, o britanicăîn vârstă de 66 de ani, s-a îndrăgostit nebuneşte de un tânăr din România. Femeia nu a ţinut cont de diferenţa de vârstă şi a sfârşit prin a fi păcălită cu o sumă enormă de bani de iubitul ei cu 37 de ani mai tânăr.

Cristian Mihalea a reuşit să o convingă pe Christiane să-i ofere un împrumut de o jumătate de milion de lire sterline, dar nu s-a mulţumit cu atât. Tânărul a înduplecat-o pe femeie, care i-a mai oferit o maşină de lux, ceasuri scumpe, plus 160.000 de lire sterline pentru a plăti facturile medicale ale tatălui său, scrie dailymail.co.uk.

Englezoaica a realizat prea târziu că cel pe care l-a ajutat nu a făcut decât să profite de pe urma ei şi a apelat la un avocat pentru a-şi recupera banii. Christiane Shellard (foto, jos) susţine că amantul ei ar fi cheltuit toţi banii  pe jocuri de noroc şi pe cadouri scumpe.

Numai că, potrivit sursei citate, Cristian Mihalea le-ar fi spus judecătorilor britanici că a primit toţi banii sub formă de cadou din partea iubitei sale şi că în prezent nu mai are decât un cont cu 7.444 de lire sterline la o bancă englezească.

Românul a mai afirmat că ar fi pierdut restul banilor la diverse jocuri de noroc online şi prin investiţii proaste, dar şi că a cheltuit 4.000 de lire pe un ceas Audemars Piguet şi 42.000 de lire pe un Mercedes-Benz GLS, pe care I l-a făcut cadou surorii sale.

Judecătorii au emis un ordin prin care contul românului a fost blocat, iar procurorii britanici încearcă acum să afle ce s-a întâmplat cu banii.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri