Fostul luptător de K1, Daniel Ghiță, cel care la un moment dat era sufletul protestelor s-a ținut departe, în această perioadă de manifestațiile imense împotriva ordonanțelor de urgență, pentru că, susține el, nu dorește să-l ajute pe șeful statului „să-și pună iar Guvernul lui”.
Într-o postare pe pagina sa personală de Facebook, Ghiță susține că președintele Iohannis ar trebui să unească românii, nu să-i învrăjbească.
„Eu susţin un Cod Penal DEOSEBIT DE ASPRU, cu pedepse de genul încarcerare pe viaţă cu muncă silnică pentru trădare de neam şi de ţară, minim 25 ani pentru furtul din banul public si dare/luare de şpagă etc iar voi săriţi la gâtul meu că mă amuz TERIBIL pe prostia celora care ies in stradă pentru a se opune OUG privind amnistierea şi graţierea penalilor din partide, alături de „dreptacii” din PMP si PNL, aceeaşi „dreptaci” care au făcut actualul Cod Penal prin care se dau pedepse de 3 ani cu suspendare pentru prejudicii de miliarde de euro aduse bugetului de stat, pentru a-şi proteja proprii infractori care se aflau atunci la guvernare?!
Chiar NU VEDEŢI că TOATE PARTIDELE au contribuit la protecţia legală a infractorilor!”
PS: Poza este de la Colectiv. Pe atunci eram naiv… și credeam că vom schimba ceva. S-a schimbat ceva? Nimic! Eu am ieșit în stradă pentru România, pentru pădurile noastre, când toate vedetele au refuzat să se alature. La dramă sunt toți cu aparatele de fotografiat. La Icebuket Challenge toată România era prezentă!
În dosarul Microsoft ce condamnări avem? S-a recuparat prejudiciul?
Un Președinte trebuie să unească nu sa învrăjbească!”, a declarat Daniel Ghiță pe pagina sa personală de Facebook.