O îngrijitoare româncă din Italia riscă să stea patru ani jumate la închisoare după ce a bătut crunt bătrâna asistată

„Patul era plin de sânge. Când am sosit noi, personalul medical o punea deja pe bătrână în ambulanță. Săracei îi ieșea sânge de peste tot, era plină de vânătăi și avea pieptul acoperit de umflături”.

Relatarea de mai sus îi aparține mareșalului de carabinieri Mario Della Corte, comandantul unității din localitatea italiană Monterosi, provincia Viterbo din Lazio. Mărturia sa, din cadrul unui proces în tribunal, face referire la o bătrână de 88 de ani, la acea vreme, în seara zilei de 1 iulie 2015, care a fost bătută fără milă de îngrijitoarea sa, o româncă în vârstă de 63 de ani, cu inițialele numelui M.T., conform publicației Tuscia Web.

Din dovezile prezentate de anchetatori la proces reiese că badanta se afla sub influența alcoolului în acea sear, iar motivul pentru care ar fi recurs la aceste acte violente este că bătrâna asistată, care suferea de demență senilă, a trezit-o din somn, lamentându-se fără încetare. Îngrijitoarea a somat-o mai întâi să facă liniște, apoi a început să o lovească fără milă.

Lângă patul româncei anchetatorii au găsit o sticlă de vin, iar în casă au fost găsite alte sticle de băuturi alcoolice care au fost puse sub sechestru.

Pensionara de 88 de ani a fost internată apoi în spital și a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de zeci de zile. Ulterior, la 19 august 2015, ea a fost mutată într-o structură medicală specializată pentru îngrijirea persoanelor în vârstă. Doctorul care s-a ocupat de ea în cadrul acelei structuri a declarat că femeia mai avea chiar și atunci urmele acelei feroce agresiuni pe corp:

„După o lună de la violențele suferite, încă mai avea vânătăi pe față, pe gât, abdomen, mâini și antebrațe… nu am mai văzut așa ceva în toată cariera mea.”

Printre alte detalii șocante prezentate în cadrul procesului, unul dintre ele va rămâne mereu în memoria îngrozită a familiei bătrânei: pe lângă o cantitate mare de sânge, anchetatorii au găsit în camera acesteia și un dinte de-ai pensionarei, care i-a sărit din gură ca urmare a loviturilor primite de la îngrijitoarea română.

„Badanta i-a rupt chiar și un dinte”, a spus avocatul Fausto Barili, care reprezintă familia pensionarei la proces. Barili a precizat totodată și că bătrâna a avut nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a acestei agresiuni din partea româncei.

M.T., îngrijitoarea română, a fost arestată în flagrant în acea seară de 1 iulie 2015 și, inițial, a fost acuzată de tentativă de omor. Cei care au alertat familia victimei și forțele de ordine au fost vecinii, care au auzit strigătele îngrozitoare provenind din casa în care se petrecea agresiunea.

Prima care a ajuns la fața locului a fost fiica bătrânei, care a surprins-o pe badantă în timp ce o strângea de gât pe mama ei.

La distanță de 6 ani de la acel episod oribil, procesul este pe cale să se termine și îngrijitoarea română ar fi fost deja condamnată, dacă nu ar fi intervenit o eroare judiciară care a amânat pronunțarea sentinței cu cel puțin 6 luni. Mai exact, pe data de 18 martie vom afla care va fi pedeapsa primită de româncă pentru faptele sale.

Între timp, în cursul zilei de joi, 16 decembrie 2021, judecătoarea Elisabetta Massini a ascultat părerea experților medicali cu privire la daunele suferite de bătrână. Este vorba despre profesorul Massimo Lancia, din partea Parchetului, și dr. Antonio Maria Lanzetti, din partea familiei pensionarei.

Procurorul a cerut instanței de judecată ca femeia română să fie condamnată la patru ani și jumătate de închisoare pentru aceste violențe, fapta ei fiind încadrată, în urma a ulterioare dovezi prezentate la proces, la violență domestică și nu la tentativă de omor, cum a fost încadrată inițial.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri