O româncă a decedat în Spania, din cauza furtunii Gloria

O româncă de 54 de ani şi-a pierdut viaţa, în noaptea de dumincă spre luni, 20 ianuarie,  în Spania, după ce Peninsula Iberică a fost lovită în plin de furtuna Gloria, care a adus rafale puternice de vânt şi precipitaţii masive.

Românca obişnuia de mai mult timp să doarmă alături de soţul ei într-un parc din Gandia. Două persoane, printre care şi o femeie de naţionalitate română, au decedat în Spania în urma trecerii furtunii Gloria, care a lovit în special regiunile din estul ţării, au informat luni surse din cadrul administraţiei locale, informează AFP.

“O femeie fără adăpost în vârstă de 54 de ani, de naţionalitate română, a fost găsită decedată, aparent din cauza hipotermiei, în această dimineaţă într-un parc” din oraşul Gandia, în sudul provinciei Valencia, a precizat un purtător de cuvânt al primăriei pentru AFP.

Un ″spaniol de 63 de ani″ a fost găsit mort ″  duminică după-amiază″  în localitatea Pedro Bernardo, din regiunea Castilia şi Leon (centru), a precizat pentru AFP primarul acestei localităţi, David Segovia.

“A fost găsit mort în curtea locuinţei sale, lovit în regiunea capului de ţigle căzute de pe acoperiş în urma ninsorii”, a precizat acesta.

O parte importantă din estul Spaniei (Catalonia, regiunea Valencia), precum şi arhipelagul Baleare au fost plasate sub avertizare roşie sau portocalie în urma acestei furtuni care a provocat rafale violente de vânt şi căderi de zăpadă. Potrivit Agenţiei meteorologice spaniole, se estimează că furtuna va dura până miercuri.

În regiunea Valencia, 194 de municipalităţi au decis să suspende cursurile şcolare luni, măsură care a afectat peste 191.300 de elevi, a anunţat guvernul regional.

Aeroportul turistic Alicante (sud-est), care a fost închis săptămâna trecută din cauza unui incendiu, a trebuit să-şi închidă din nou porţile duminică după-masă şi luni din cauza furtunii, a precizat compania care îl administrează, Aena, pe pagina sa de Twitter.

Transporturile pe mai multe drumuri şi căi ferate au fost de asemenea perturbate în urma intemperiilor.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri