Home Români de pretutindeni O româncă aflată în scaunul cu rotile, umilită de două ori în...

O româncă aflată în scaunul cu rotile, umilită de două ori în Italia. „Străini de r…t, marş în ţara voastră de ţigani“

Beatrice Ion şi tatăl ei, ajuns în spital după ce a încercat să-şi apere fiica. FOTO: Corriere della Sera

O tânără româncă a trăit două episioade regretabile în Italia, ţara ei de adopţie. Mai întâi, ea a fost jignită în parcarea unui centru comercial, după care a fost umilită şi la un post de televiziune italian, a transmis Adevaru vineri, 17 iulie.

Beatrice Ion are 23 de ani, s-a născut în România, dar trăieşte cu familia sa în Italia încă de acum 16 ani, iar de 6 ani are cetăţenia italiană. Românca suferă de poliomelită şi se deplasează doar cu scaunul cu rotile, dar asta nu a împiedicat-o să ajungă o sportivă respectată în Italia. De aproximativ doi ani, Beatrice este componentă a echipei naţionale paralimpice de baschet a Italiei, apărând culorile patriei de adopţie.

Zilele trecute, Beatrice şi tatăl ei au fost umiliţi într-o parcare din Ardea, o mică localitate aflată chiar lângă Roma. Un bărbat furios că nu avea unde să-şi parcheze maşina s-a legat de cei doi români. În momentul în care a auzit că cei doi vorbeau o limbă străină (n.r.- româna) pe care nu o înţelegea, s-a dezlănţuit total.

„Străini de r…t, întoarceţi-vă în ţara voastră, marş!” şi „Handicapată de c…t”, a strigat bărbatul, după care s-a repezit la tatăl lui Beatrice şi l-a lovit violent. În urma loviturii, victima a ajuns la spital cu fractură de pomete, notează publicaţia italiană Corriere della Sera. Nici mama lui Beatrice nu a scăpat de furia bărbatului. Agresorul a ameninţat-o direct şi a făcut gesturi obscene: „Oricum, o prind eu pe stradă şi pe handicapata asta!”

Ce s-a întâmplat

„Eu şi mama stăteam în maşină, iar un bărbat a urlat din senin să ieşim. Tata se întorcea de la plimbarea lui obişnuită şi abia putea să vorbească. A fost lovit cu capul. Să nu-mi spuneţi că nu există rasism în Italia, pentru că eu l-am trăit astăzi, după 16 ani în această ţară. Până acum se legau doar de dizabilitatea mea”, a scris Beatrice Ion pe Facebook.

„Eu locuiesc în Italia de 16 ani, am cetăţenia italiană, am făcut toate şcolile de aici şi îmi continu studiile într-o universitate italiană. Joc pentru echipa naţională de baschet italiană şi mă consider italiană, dar totuşi am fost atacată, iar tata a fost şi el atacat. Voi, cei care ne-aţi atacat (agresorul era însoţit de mai multe persoane care au privit pasive întreaga scenă, să vă fie ruşine! Om fi noi străini, dar avem mai multă demnitate decât dumneavoastră. Iar tu, cel care ai privit totul fără să ridici un deget, ar trebui să-ţi fie ruşine”, a adăugat tânăra.

Umilită şi la un post de televiziune

Ulterior, românca a fost contactată de realizatorii unei emisiuni difuzate de postul de televiziune La7, dar şi aici a fost umilită de prezentator. Acesta nici măcar nu a realizat că o umileşte pe Beatrice. „Deci v-au insultat pentru că dumneavoastră, din păcate, nu puteţi merge şi din cauza faptului că sunteţi de origine romă”, a fost întrebată românca, scrie Rotalianul. Beatrice, care se afla în maşină alături de iubitul ei, nu a avut timp să reacţioneze, însă acesta a intervenit imediat, revoltat. corectându-l pe prezentator: „E româncă, nu romă”, a spus bărbatul, după care şi Beatrice a spus acelaşi lucru.

În schimb, Federaţia Italiană de Baschet şi autorităţile din Ardea s-au solidarizat cu Beatrice. Primarul Mario Savarese. în numele întregii administraţii municipale, a numind-o pe tânăra româncă „primar onorific pentru o zi”.

Exit mobile version