Sfârșit tragic pentru o pensionară în vârstă de 67 de ani din Târgu Mureș. Femeia a ars în propria locuință, după ce gospodăria i-a fost cuprinsă de flăcări, duminică după amiaza, 7 aprilie.
Alarma a fost dată de vecinii care au văzut fumul gros, însă focul s-a extins cu repeziciune pe toată suprafața casei. Ceilalți membrii ai familiei au reușit să se salveze la timp, însă au avut nevoie de ajutorul medicilor, după ce au suferit atacuri de panică.
Alarma a fost dat duminică în cursul după amiezii, când victima se afla în locuinţă cu o parte dintre copii şi câţiva nepoţi. La sosirea pompierilor casa ardea ca o torţă.
Ce spun martorii despre incendiu
„Copilul m-a strigat „hai repede că a luat ceva foc”. Zic „hai să vedem care-i baiul jos”. Era o casă cu mai multe camere. O familie numeroasă cu copii”, spune un localnic.
Pompierii s-au luptat din greu să oprească flăcările care ameninţau şi alte imobile din apropiere.
„Incendiul se manifesta generalizat şi violent cu flacără şi degajări mari de fum la întreaga construcţie, o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi. Din nefericire, în urma incendiului am identificat şi o victimă. Aceasta era carbonizată”, a declarat Mihai Gagyi, ISU Mureş.
Femeia decedată era cunoscută prin cartier ca o persoană harnică, care se ocupa de curăţenie în blocurile din apropiere.
„O familie necăjită, dar de oameni muncitori. Stăteau în căsuţa asta modestă cei în vârstă, dar mai veneau şi nepoţei la ei şi copiii. E o nenorocire mare”, spune un localnic.
Autorităţile au deschis o anchetă caz pentru a stabili ce anume a provocat incendiul. Primele ipoteze arată ca acesta ar fi pornit de la o sobă lăsată nesupravegheată.