O româncă e printre cele mai de succes femei de afaceri din Italia. Drumul Irinei spre celebritate

Românca Irina Burlacu a intrat în atenţia presei italiene, pentru că a reuşit să construiască un veritabil imperiu în Brescia, ceea ce a făcut-o celebră. Firmele româncei au o cifră de afaceri importantă, iar ea e considerată una dintre cele mai de succes femei de afaceri din Italia.

Irina Burlacu conduce un grup de firme care au o cifră de afaceri anuală de 12 milioane de euro, scrie Giornale di Brescia. „Managerul balustradelor Travagliato vine din Transilvania” e titlul dat de publicaţia italiană, care mai notează că mama Irinei era profesoară de vioară.

Tânăra româncă nu a vrut să-i calce pe urme şi a ales o cale diferită. Astfel, Irina a studiat economia managerială şi Limbi Străine Filologie. În prezent, ea vorbeşte nu mai puţin de şase limbi străine.

Înainte de a deveni celebră, tânăra şi-a început cariera la o companie care comercializa anvelope în România, însă nu a bătut pasul pe loc. În scurt timp, ea s-a mutat la Roma, unde a lucrat la o firmă de maşini de terasament.

În 2007 a ales să facă o schimbare importantă şi s-a mutat în Brescia, unde a devenit manager la o companie producătoare de balustrade rutiere.

După alţi şapte ani, Irina Burlacu a făcut pasul cel mare şi a mărit miza. Alături de partenerul ei, Irina a deschis o companie „Vita International”, cu sediul în Travagliato, tot în domeniul producţiei de balustrade rutiere. A reuşit să dea lovitura, mai întâi în nordul Italiei, după care s-a extins în toată ţara, iar în scurt timp a reuşit să-şi extindă afacerea şi în alte ţări din Europa. Profitând de succesul afacerii, Irina a pariat în scurt timp pe alte două firme, iar pariul s-a dovedit şi de această dată câştigător.

Alte două afaceri de succes

Aşa ai apărut pe rând şi Roadlink, şi Wood Solutions din Rimini. Ultima dintre cele două companii a fost deschisă anul trecut şi produce bariere fonoabsorbante.

„Ne-am apucat imediat de proiectare, ceva absolut nou pentru mine, dar care ne-a determinat să experimentăm cu soluţii tehnologice şi ecologice inedite. Cred că astăzi mai mult ca niciodată este din ce în ce mai important să ne plângem mai puţin şi să facem mai mult”, a spus românca.
Principalele calităţi ale unei femei de afaceri ar trebui să fie, în viziunea sa, deschiderea spre inovaţie, spre a experimenta soluţii tehnologice şi ecologice inedite, chiar dacă uneori acest lucru pare riscant.
De altfel, Irina Burlacu este obişnuită să rişte, iar de fiecare dată mutările ei s-au dovedit câştigătoare. Acum, planurile ei de viitor ţin de cucerirea altor pieţe, în special în ţările vecine Italiei – Franţa, Germania şi Elveţia, ceea ce înseamnă o miză imensă şi o concurenţă pe măsură. Dar nu se teme de asta, la fel cum nu s-a temut în urmă cu mai mulţi ani să lase confortul de acasă şi să rişte în necunoscut.
Acum, firmele ei fac angajări în Italia, mai scrie sursa citată. Companiile deţinute de Irina Burlacu au nevoie în imediata perioadă de 40 de angajaţi noi, pentru a-şi putea susţine expansiunea şi pe alte pieţe europene.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri