Părinți români din Italia și-au abandonat bebelușul în stradă: „Am dat 500 de euro unui chinez să-l dea cuiva”

Povestea bebelușului român abandonat la Verona de părinții săi în plină stradă, în toiul nopții de marți, 13 octombrie, și găsit apoi de un cetățean pakistanez, a impresionat toată Italia, iar cererile de adopție pentru micuțul nostru conațional nu se mai opresc, mai ales de când cazul a fost prezentat pe larg și de Barbara d’Urso la bine-cunoscuta sa emisiune „Pomeriggio Cinque” de pe postul TV italian Canale 5. Între timp, părinții copilului – el de 30 de ani și ea de 34 – le-au spus anchetatorilor că au plătit un cetățean chinez pentru a încredința bebelușul unei alte persoane.

Potrivit ziarului Corriere del Veneto, citat de TG Verona, familia de români i-au mințit cu nerușinare atât pe anchetatori, cât și pe conaționala lor care-i găzduia, căreia inițial i-au spus că bebelușul a fost luat de bunica lui în România. Când femeia la care cei doi soți locuiau în Verona a văzut știrile legate de copilul abandonat și, în același timp, a observat că micuțul nu mai era în casă, a făcut legătura imediat și i-a întrebat ce s-a întâmplat cu acesta. Părinții i-au spus atunci femeii că l-au încredințat pe copil bunicii sale care l-a dus în România.

Gazda lor nu s-a lăsat convinsă ușor de această versiune și le-a cerut părinților să o sune pe bunică și să-i arate copilul prin intermediul aplicației WhatsApp. Când aceștia au găsit tot felul de scuze pentru a nu face asta, femeia a sunat la carabinieri, iar aceștia au constatat în scurt timp că, într-adevăr, bebelușul abandonat în stradă era al celor doi soți români. Potrivit celor relatate de femeia în a cărei casă locuia familia de români, „mama copilului era agitată, iar tatăl dădea vina pe micuț pentru problemele economice pe care le aveau”.

Ulterioare investigații ale carabinierilor și interogatoriile efectuate asupra părinților au scos la iveală alte minciuni ale celor doi români. Mai exact, aceștia afirmau că au plătit suma de 500 de euro unui bărbat chinez care trebuia să-l încredințeze pe copil unei alte persoane și că nu l-au abandonat ei. Dar verificările efectuate de anchetatori în acest sens au dus la constatarea faptului că nu există niciun cetățean chinez căruia soții români să-i fi încredințat copilul și, evident, aceștia au mințit, iar cei care l-au abandonat au fost chiar ei.

„Nu cred că ar fi supraviețuit până în zori”

Era aproape de miezul nopții de 13 spre 14 octombrie când un bărbat pakistanez se îndrepta spre locul de muncă pedalând pe o bicicletă pe via Tevere. Ajuns la intersecția cu via Chioda, în cartierul Golosine, bărbatul a observat un bebeluș pe trotuar, învelit într-o pătură de lână și a sunat imediat la 112.

„Eram pe bicicletă și am auzit un plânset. M-am apropiat, iar micuțul era acolo, învelit cu o pătură. Ploua, era frig. Nu știu dacă ar fi supraviețuit până în zori”, a spus bărbatul care a salvat viața copilului.

Bebelușul român a fost transportat apoi la spital și internat în secția de Terapie Intensivă Pediatrică, în condiții destul de grave, dar starea sa de sănătate s-a îmbunătățit mult în ultimele zile. Între timp, un val de cereri de adopție a sosit din partea cetățenilor italieni către biroul de Asistență Socială al Primăriei din Verona, dar autoritățile locale au alte planuri pentru micuțul nostru conațional.

„Sunt importante veștile bune referitoare la sănătatea copilului, dar este la fel de emoționant faptul că locuitorii din Verona cu inimă mare, impresionați de acest episod, ne scriu și ne sună la telefon pentru a-și arăta disponibilitatea de a-l adopta”, a declarat Daniela Maellare, consilier pentru servicii sociale la Primăria din Verona.

Soarta bebelușului român, pe care personalul medical al spitalului unde este internat l-au numit „Zeno”, va fi decisă însă de Tribunalul pentru Minori care, cel mai probabil, îl va încredința mai întâi unei familii care se ocupă de mult timp de îngrijirea acestor copii abandonați.

„Noi suntem pregătiți să preluăm copilul, dacă Tribunalul va decide asta. Bebelușul va fi încredințat unei comunități de tip familial, o structură gestionată de noi (biroul de Servicii Sociale al primăriei – n.r.) și dedicată în special îngrijirii copiilor mici”, a mai adăugat Maellare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri