Patriarhul Daniel recunoaște: Muzica rock nu este rea

Prezent sâmbătă la Penitenciarul Jilava, unde a oficiat slujba de sfințire a unei capele destinată deținuților, PF Daniel a fost întrebat de jurnaliști cum comentează afirmațiile unui preot ortodox, care ar fi spus că tinerii din clubul Colectiv erau sataniști.

Patriarhul Daniel a spus că acele afirmații reprezintă o “provocare”, deoarece nimeni nu a dezvăluit numele preotului.

“Acel preot nu a fost identificat. Noi considerăm că a fost o simplă provocare, pentru că este un laș dacă nu își dă numele, că l-am fi întrebat cine i-a spus asta. Noi nu îi judecăm pe oameni și să-i batjocorim. De ce nu s-a dat numele preotului? Jurnaliștii au provocat asta. Noi dacă l-am fi știut, l-am fi chemat pe om”, a spus PF Daniel.

În context, Patriarhul Daniel a fost întrebat dacă știe faptul că Papa Francisc a lansat un CD cu muzică rock. “Bine, Papa, că ei acolo au tradiție mai multă. Nu e rea (muzica rock, n.r.), cine a spus că este rea? Noi ascultăm că nu avem încotro, dacă se dă în avion sau în mașină. Eu nu am fost bun muzician. Dacă eram bun muzician rămâneam preot la mine în sat. Și așa m-au trimis la școală și m-au făcut profesor și pe urmă ne-au mai pedepsit și cu o slujbă mai grea. Eu la toate materiile când am fost la facultate am avut nota 10, numai la muzică am avut 8 și 9. Nu sunt un bun muzician”, a mai spus PF Daniel.

sursa: agerpress

Aici găsești cele mai bune cărți de făcut cadou de sărbători!

Libris.ro

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri