Pieton lovit de TIR aseară pe DN 19. Din păcate a decedat

Accident mortal în județul Satu Mare. Mai exact, pe Drumul Național 19, între localitățile Negrești-Oaș și Vama. Este al doilea deces produs pe drumurile județului Satu Mare în mai puțin de o săptămână.

Potrivit primelor informații obținute de reporterii de la publicațiaPresaSM, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Negrești-Oaș, s-a deplasat pe partea carosabilă, dinspre Negrești înspre Vama, fără să aibă elemente reflectorizante pe îmbrăcăminte, și a fost accidentat mortal de către un TIR, condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Oradea.

Șoferul TIR-ului le-a declarat oamenilor legii că nu ar fi observat pietonul. Totul s-a întâmplat în jurul orei 18.30, joi 19 decembrie.

Cu toate că la fața locului s-a deplasat un echipaj medical de prim-ajutor, paramedicii au renunțat în scurt timp să mai încerce să îl salveze, rănile victimei fiind incompatibile cu viața. A fost declarat decesul chiar la fața locului.

Polițiștii rutieri și cei criminaliști au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest tragic eveniment. Supus testării cu aparatul etilotest, a reieșit că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.

În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri