PNL vrea să stopeze “creșterea aberantă” a salariului minim

Liberalii au decis, sâmbătă, 2 septembrie, prioritățile legislative pe care le vor susține în noua sesiune parlamentară, între care se numără “stoparea creșterii aberante a salariului minim”, a relatat Agerpres. 

“Avem un proiect pentru eliminarea ajutorului social pentru persoanele care refuză un loc de muncă conform pregătirii sale, un proiect foarte bine primit de societate și un proiect care penalizează nemunca în societatea românească. Un al doilea proiect important pentru PNL încearcă stoparea creșterii aberante a salariului minim pentru că se pierd foarte multe locuri de muncă în țara asta prin creșterea din pix a salariului minim”, a anunțat prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu, după reuniunea Biroului Politic Național cu parlamentarii și europarlamentarii liberali, care a avut loc la Neptun.

Dumitrescu a spus că propunerea vizează ca această creștere să “nu se mai facă din pix”.

“Ar trebui să existe corelație fie între salariul mediu și salariul minim sau ar trebui să fie corelat fie cu productivitatea, fie cu inflația. Cam cum se face la pensii, dar în alt algoritm. În orice țară civilizată trebuie să existe o corelație fie cu salariul mediu, fie cu productivitatea și cu alți indicatori”, a afirmat Dumitrescu.

Liberalul a indicat că un alt proiect se referă la modificarea Codului fiscal, privind reducerea TVA și a taxelor pe muncă.

La rândul său, președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor iniția și vor susține un proiect de lege pentru interzicerea traseismului politic și la nivel parlamentar, așa cum există la nivelul autorităților locale.

“Vom avea ca prioritate proiectul de lege pentru alegerea cu 50% plus 1 a primarilor și a președinților de Consilii județene. De asemenea, PNL va înainta și va susține un proiect de lege pentru introducerea votului electronic pentru că s-a demonstrat clar că sistemul de vot prin corespondență cu preînscriere restrânge dreptul de vot al cetățenilor români care se află și muncesc în alte țări. Este vorba despre peste trei milioane de cetățeni români care trebuie să-și poată exercita dreptul de vot și cărora trebuie să li se ofere această capacitate efectivă”, a adăugat Orban.

El a indicat că liberalii vom introduce și un proiect de lege care are ca obiectiv îmbunătățirea relației statului cu cetățenii.




“Proiectul urmărește să nu mai plimbe cetățeanul de la Ana la Caiafa. E un proiect de lege simplu, care va spune că orice instituție care trebuie să acorde un drept solicitat de un cetățean în baza legii nu mai are dreptul să-l trimită pe cetățean la alte instituții publice pentru a obține diferite informații, ci este obligația instituției respective de a obține toate informațiile de la celelalte instituții de stat deținătoare ale acestor informații, astfel încât să decidă acordarea dreptului către cetățeni. De asemenea, lucrul acesta este valabil și pentru firme”, a arătat Orban.

Liderul PNL a subliniat și că prioritatea PNL este să respingă în Parlament toate ordonanțele emise de Guvernul Tudose.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri