Poliţist sibian reţinut de DNA, pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12 iulie 2018, a inculpatului Crăciun Constantin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită a relatat postul de televiziune Realitatea.

La data faptelor, Crăciun Constantin, era comisar de poliție în cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Rutier – Mediul Urban.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 12 iunie 2018, inculpatul Crăciun Constantin, în calitatea menționată mai sus, a pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei sau 500 Euro, pentru a efectua acte de urmărire penală într-un dosar pe care îl avea repartizat spre instrumentare.

În baza acestei înțelegeri, la data de 12 iulie 2018, ofițerul de poliție a primit de la martor, în biroul său, suma de 1.800 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Crăciun Constantin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 13 iulie 2018, inculpatul Crăciun Constantin va fi prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.„, se arată în comunicatul de la DNA.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri