Povestea tristă a unei moldovence din Italia moartă într-o cocioabă. Viorica vorbea șase limbi și absolvise o facultate

O femeie originară di Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani, a fost găsită moartă într-o baracă din lemn construită în grădina Spitalului Careggi din Florența. Viorica Zaiat vorbea șase limbi și absolvise o facultate, dar o serie de evenimente nefericite din viața ei au făcut-o să găsească refugiu în consumul excesiv de alcool. Suferea de ciroză hepatică.

Viorica Zaiat a fost înmormântată la Trespiano, fără preot și fără nicio rugăciune.

În anul 2011, într-un interviu pentru Corriere Fiorentino a povestit că își pierduse soțul, casa și locul de muncă. Atunci a fost ajutată de organizația Caritas și Viorica părea că începe o nouă viață.

A început să lucreze ca interpret pentru un judecător. Lucra puțin, dar destul ca să-și acopere cheltuielile necesare traiului de zi cu zi. Din nefericire continua să bea și în baraca în care a locuit erau mereu cutii goale de vin. Vin alb, ieftin, care costă puțin și-ți distruge stomacul.

Nu a vrut nicicum să renunțe la acest obicei, banii pe care i-a câștigat i-a cheltuit pe alcool. Ar fi putut să-și refacă viața, să închirieze o casă, să redescopere iubirea, dar în adâncul sufletului său avea un întuneric imens. Mulți i-au spus să meargă să facă  o terapie, dar a refuzat mereu să apeleze la această soluție care i-ar fi salvat cu siguranță viața.

Mai târziu a găsit de lucru la Esselunga, un supermarket în care din nou, părea că a reușit să-și revină. Lucra la casă, era mai curată, mai elegantă, cu unghii lungi, colorate și cu părul strălucitor. Pe atunci locuia într-un azil de bătrâni.

Și-a cumpărat chiar și o mașină, dar, din nefericire, a avut un accident cu ea din care a scăpat cu viață ca prin minune. În urma accidentului a stat în spital, apoi a încetat să mai lucreze. La supermarket nu au mai văzut-o, niciunul dintre colegi nu mai știa nimic de ea. Apoi, într-o zi, un fost coleg a primit un apel telefonic de la ea. Printre altele i-a spus: „M-am întors să locuiesc în baracă”.

Accidentul pe care l-a suferit a fost suficient să-i readucă în suflet și minte fantomele trecutului. În baracă a început din nou să bea. Mult. Și-a ras părul când a aflat că e bolnavă.

Refuza să se interneze pentru a se trata de ciroză, un medic voluntar în vârstă o ajuta cu tratamentul, iar preotul bisericii San Giovanni Battista îi oferea în fiecare zi prânzul și cina în mod gratuit. „Trebuie să te vindeci, trebuie să te întorci la spital”, o sfătuiau ei. De Viorica se ocupa și un asistent social, dar nimeni nu a reușit să o convingă să se trateze. Ea voia doar bani ca să-și poată cumpăra de băut. Nimeni nu a putut-o forța.

La înmormântarea ei au fost prezente cinci persoane. Printre acestea se aflau Marius și Andrian, doi români fără adăpost cu care a împărțit același viciu.

După înmormântare, în baraca în care a locuit Viorica, jurnaliștii de la sursa citată au găsit un album cu fotografii de la nunta sa. Așa au descoperit numele fostului ei soț, un italian care locuiește la Rimini. Viorica a trăit cu el aproape zece ani. El a fost cel care a povestit că fosta lui soție consuma alcool încă din adolescență.

Tatăl Vioricăi a murit când ea era mică, mama, alcoolică și ea, a fost găsită fără viață pe o uliță dintr-un sat din Moldova. Poate de aceea a început să bea Viorica, pentru a uita, doar că alcoolul a pus stăpânire pe viața sa și a însoțit-o până la mormânt.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri