Pedro Sanchez, premierul Spaniei, a anunțat că țara intră de sâmbătă, 14 martie, în stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile. Decizia a fost luată din cauza pandemiei de coronavirus, astfel că locuitorii Spaniei vor fi supuși unor măsuri restrictive a anunțat astăzi publicația spaniolă El Pais.
Totuși, conform El Pais, premierul Spaniei a dat asigurări că “măsurile restrictive, care vizează în special deplasarea cetățenilor, nu vor încălca drepturile fundamentale ale oamenilor“.
Spania a ajuns la peste 4.200 de îmbolnăviri cu coronavirus și 120 de decese provocate de teribilul virus, însă premierul Spaniei susține că “suntem abia în prima etapă a luptei cu acest virus. Nu este exclus ca, în următoarele săptămâni, să ajungem la peste 10.000 de îmbolnăviri“.
Sanchez este convins că “urmează săptămâni cruciale, extrem de dificile” și anunță că “declararea stării de alertă ne permite să mobilizăm la maxim resursele pe care le avem în lupta împotriva acestui virus. Victoria depinde de fiecare dintre noi în parte, iar gesturile eroice pot pleca de la acțiuni simple precum spălatul pe mâini și statul acasă“.
Situația în România
Astăzi 13 martie la ora 18.00 a fost confirmat al 81-lea caz de infectare cu coronavirus în România. Este vorba despre o tânără de 26 de ani, din București, aflată în autoizolare din 9 martie, iar în prezent internată la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș”.
Danemarca a raportat tot astăzi 785 de cazuri de coronavirus. Potrivit TV2, un bărbat a murit după ce a suferit un stop cardiac, însă fusese diagnosticat și cu coronavirus. Pentru moment, oficial, cauza morții nu e considerată infecția de coronavirus.
Olanda raportează 5 noi decese și 190 de noi cazuri de coronavirus. Bilanțul în această țară a crescut la 804 cazuri și 10 morți.
Cea mai gravă situație este în continuare în Italia unde cifra morților a depășit 1000.