Primele efecte ale BREXIT – infirmierele din Europa părăsesc Regatul Unit – 24.000 de posturi vacante

Numărul infirmierelor și al infirmierilor europeni care doresc să obțină locuri de muncă  în sistemul public de sănătate (NHS) al Marii Britanii s-a redus cu aproape 90% în perioada ce a urmat votului pentru Brexit  și există îngrijorări că acest sector, aflat deja în criză de personal, ar putea avea și mai mult de suferit, relatează Agerpres, citând o statistică transmisă vineri de Consiliul Infirmierelor și Moașelor (NMC) din Regatul Unit.

Conform datelor făcute publice  de Consiliul Infirmierelor și Moașelor, 101 infirmiere și infirmieri din state europene se înscriseseră în registrele sistemului britanic de sănătate publică în decembrie 2016. În luna iulie a aceluiași an, numărul lor era de 1.304.

De se scade cererea pentru înregistrarea în NHS

După ani de creștere continuă, numărul înscrierilor a scăzut constant ca urmare a rezultatului referendumului din 23 iunie 2016, în care britanicii au decis ca țara lor să părăsească Uniunea Europeană. În iunie au renunțat la posturi 177 de infirmiere și infirmieri, iar în decembrie 318 s-au retras din registrele NHS.

“Asistăm la primele semne ce prefigurează o schimbare după referendumul privind Brexit și este de datoria noastră să informăm publicul”, a explicat pentru AFP Jackie Smith, director general al Consiliul Infirmierelor și Moașelor din Marea Britanie.

24.000 de posturi de infirmier vacante în Marea Britanie 

“Situația este foarte îngrijorătoare pentru că oricum suntem în criză de personal. Cu 24.000 de posturi vacante de infirmiere, NHS nu poate, pur și simplu, să funcționeze fără personalul european”, a declarat și Janet Davies, reprezentanta Colegiului Regal al Infirmierelor.

În 2013, după mai multe scandaluri legate de criza de personal din spitalele publice, Marea Britanie a declanșat o amplă campanie de recrutare de infirmieri și infirmiere, în special din Spania și Grecia.

De la acel moment, numărul persoanelor angajate care provin din țările UE și din Norvegia, Islanda și Lichtenstein a crescut de la 16.798 la 38.661. Devalorizarea lirei sterline și perspectiva unui Brexit “dur” care ar pune capăt liberei circulații a forței de muncă par să îi descurajeze acum pe potențialii candidați.

“Avem nevoie de garanția că cetățenii europeni din cadrul NHS pot rămâne. Altfel va fi și mai greu să recrutăm și să păstrăm angajați din UE, iar cei care vor avea de suferit vor fi pacienții”, a adăugat Janet Davies.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri