Primele imagini video de la cutremurul din Italia din această dimineață

#Italia a fost zguduită de un #Cutremur extrem de puternic în această dimineață, care este cel mai dur cutremur din anul acesta, cutremur care a avut epicentrul în zona Nurcia, la 68 de kilometri est-sud-est de Perugia cu o adâncime de aproximativ de 10,8 kilometri, conform specialiștilor de la Institutul American pentru Geofizică. 

Jurnalistul român Sergiu Balaban a declarat pentru postul de televiziune Digi 24 că acest cutremur s-a resimțit mult mai puternic la Roma față de cel de la Amatrice. Conform relatărilor corespondentului Antena 3 în Italia, Mihaela Iordache, în zona centrală a Italiei sunt extrem de multe clădiri vechi și este posibil ca foarte multe persoane să fie prinse sub dărâmături deoarece la ora 7,40, când a avut loc cutremurul, foarte multe persoane dormeau. 

Până la ora 10.00 ora Italiei au fost confirmați câteva zeci de răniți, în Amatrice, Nurcia și alte orășele mici din zonă. Având în vedere că magnitudinea cutremurului a fost mai mare decât cel cu epicentrul în Amatrice este foarte posibil să apară și victime. Primarii din localitățile afectate descriu situația ca un adevărat dezastru și susțin că zeci de clădiri sunt prăbușite. 

Vezi mai jos imaginile video care arată pagubele produse de cutremur: 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri