Un procuror din Teleorman a murit, luni seară, 14 octombrie, după ce maşina în care se afla s-a izbit violent de remorca unui tractor, care nu era semnalizată a transmis Agerpres.
Mașina procurorului din Teleorman era condusă de soţia magistratului, iar bărbatul stătea pe scaunul din dreapta.
Accidentul în care procurorul din Teleorman și-a pierdut viața s-a produs între localităţile Turnu Măgurele şi Putineiu.
Şi femeia a fost rănită grav şi a ajuns la spitalul din Alexandria cu mai multe fracturi, apoi a fost transferată în Capitală.
După impact, tractoristul a fugit, însă, după o oră de căutări, poliţiştii l-au găsit. Bărbatul a declarat că ştia că circulă ilegal, însă nu avea mult de mers şi a considerat că nu se poate întâmpla nimic pe o distanţă de 200 de metri. Asta chiar dacă se afla pe un drum național, cu un tractor neînmatriculat şi o remorcă fără niciun fel de semnalizare.