Home Noutăți Procurorii români îi urmăresc penal pe jurnaliștii britanici de la Sky News

Procurorii români îi urmăresc penal pe jurnaliștii britanici de la Sky News

Procurorii români au pus piciorul în prag și îi urmăresc penal pe jurnaliștii din Marea Britanie care au realizat un reportaj fals despre așa zisul trafic de arme din România. Jurnaliștii britanici sunt urmăriți penal în cazul Sky News pentru complicitate la comunicarea de informații false. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală faţă de trei dintre jurnaliştii de la Sky News, printre care şi Stuart Ramsay, pentru infracţiuni de comunicare de informaţii false, se arată în motivarea de arestare preventivă a celor trei români. Decizia apare în motivarea Curții de Apel București. Extinderea şi începerea urmăririi penale faţă de cei trei a fost dispusă de procurorii DIICOT pe data de 11 august.

DIICOT a precizat că  “din cercetările efectuate a rezultat că în realitate, aşa-zisa investigaţie jurnalistică nu era fundamentată pe fapte şi împrejurări reale, ci a fost creată din iniţiativa jurnalistilor, prezentând ca veridice unele date şi informaţii false (…)

Informaţiile false la care facem referire, aşa cum s-a evidenţiat şi mai sus, au generat sentimentul de insecuritate în rândul populaţiei, iar instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice au făcut eforturi considerabile, angrenând resurse umane şi logistice consistente, tocmai pentru a identifica în cel mai scurt timp posibil persoanele ce apar în respectivul material video şi a înlătura o potenţială stare de pericol”, precizând că ancheta s-a desfăşurat cu sprijinul SRI.

Sky News a difuzat un reportaj despre presupuşi traficanţi de arme din România. Filmarea difuzată de Sky News arată întâlnirea dintre doi traficanţi de arme, care ar fi români, şi echipa de jurnalişti.  În urma difuzării acestui reportaj, românii care au apărut în imagini au fost arestaţi preventiv, sub acuzația de complicitate la “comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională”, infracţiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare.

De asemenea, bărbaţii sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

În ciuda dovezilor că totul a fost o înscenare, televiziunea SkyNews îi ia apărarea lui Ramsay.

 

Exit mobile version