Proiect de lege pentru interzicerea orelor de educație sexuală în școli fără acordul părinților

Un nou proiect de lege care a fost depus în Parlament va isca controverse pe scena publică din România. Este vorba de proiectul de lege depus de deputatul Ninel Peia, deputat care vrea interzicerea predării educației sexuale în școli fără acordul părinților.

Pe scurt legea își propune să interzică predarea orelor de educație sexuală în învățământul primar și gimnazial fără un acord scris explicit din partea părinților.

Deputatul Ninel Peia a declarat pentru cei de la libertatea.ro că sub „pretexte obscure”  în școlile din România se introduc, pe ascuns, prozelitismul LGBT, elemente pornografice, și alte forme de incitare la comportamente sexuale deviante. Acesta susține că există școli în România de unde „copile de 10 ani” pleacă deoarece sunt rușinate de aceste cursuri de educație sexuală sau băieți care sunt total debusolați deoarece nu înțeleg de ce nu este rău să ai sentimente erotice pentru un băiat și nu doar pentru o fată.

Peia a mai declarat că este conștient că unii copii se dezvoltă din punct de vedere sexual mai repede decât alții și de aceea au nevoie de îndrumare și ajutor. Tocmai de aceea susține că trebuie să rămână la latitudinea părinților dacă copii lor vor urma sau nu cursuri de educație sexuală.

Mai mult Peia a propus ca profesorii care predau educație sexuală în școli fără acest acord al părinților să fie pedepsiți cu amenzi sau chiar închisoare de până la doi ani.

Un proiect de lege care va fi cu siguranță pe placul celor care luptă împotriva orelor de educație sexuală în școli dar care va atrage numeroase critici din tabăra adversă.

Mai trebuie subliniat că inițiatorul acestei propuneri legislative , Ninel Peia, a fost recent exclus din PSD din cauza derapajelor naționaliste.

lege-465x620

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,099FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri