Restricții pentru șoferii români de camion care intră în Italia și nu au certificat verde

Conform unei comunicări transmise de Ministerul italian al Transporturilor, șoferii de camion străini care intră în Italia fără un Certificat Digital Covid-19 vor putea circula doar până la punctele de încărcare și descărcare, cu condiția ca aceste operațiuni să fie efectuate de către personalul local, informează publicația Trans Info.

Certificatul sanitar COVID-19 a devenit obligatoriu începând de vineri, 15 octombrie, în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat, inclusiv pentru cei angajați în logistică și transport. Angajaţii care nu se conformează acestei reguli riscă suspendarea salariului şi o amendă dacă sunt prinşi la serviciu fără documentul respectiv.

Astfel, pentru asigurarea unei fluidizări a aprovizionării, până la 31 decembrie a.c. se vor aplica prevederile Decretului prim-ministrului din 2 martie 2021, prin intermediul căruia transportatorilor rutieri li se oferă acces la locurile de încărcare și descărcare a mărfurilor, fără a coborî din vehicul.

Chiar dacă 80% dintre șoferii de camion străini nu sunt vaccinați, „soluția” găsită în momentul de față și menționată mai sus favorizează industria și comerțul, deoarece evită blocarea transportului internațional și a întregului lanț logistic de import-export.

Principala confederaţie a patronatelor, Confindustria, susţine ferm decizia guvernului.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,104FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri