Restricțiile pe care guvernul italian vrea să le impună pe perioada sărbătorilor de iarnă

Guvernul italian a decis deja că va interzice deplasările dintr-o regiune în alta pe perioada sărbătorilor de iarnă, însă nu va închide granițele, scrie ziarul La Repubblica astăzi, 29 noiembrie 2020. Cei care vor decide, însă, să părăsească Italia pe perioada sărbătorilor, la întoarcere vor fi obligați să stea 14 zile în carantină.

Premierul Giuseppe Conte și ceilalți membri ai guvernului lucrează în aceste ore la noul Decret al Președintelui Consiliului de Miniștri (DPCM) care va intra în vigoare din data de 4 decembrie. În noul DPCM vor fi definite, de asemenea, și regulile care trebuie respectate pe perioada sărbătorilor de iarnă și care vor fi impuse, cel mai probabil, începând cu data de 18 sau 19 decembrie.

În ceea ce privește călătoriile în afara Italiei, guvernul italian nu are intenția să le interzică, dar va impune, la întoarcere, carantina obligatorie. Potrivit ziarului Corriere della Sera, însă, Uniunea Europeană invită toate statele membre să urmeze niște reguli comune pe perioada sărbătorilor de iarnă, în ceea ce privește călătoriile dintr-o țară în alta. Guvernul Conte încearcă astfel să ajungă la un acord și cu celelalte state în această privință, în special cu cele care refuză să închidă stațiunile de schi pe perioada sărbătorilor, cum ar fi Elveția, dar și alte țări.

Printre restricțiile ce urmează să fie incluse în noul decret se numără și acelea care sunt deja în vigoare astăzi, precum interzicerea deplasărilor între regiuni (pentru zonele roșii și cele portocalii) sau părăsirea locuinței între orele 22:00 și 5:00 fără un motiv întemeiat și numai cu declarație pe propria răspundere. Autoritățile italiene iau în considerare, totuși, posibilitatea de a face unele excepții de la restricția care interzice deplasările dintr-o regiune în alta, în contextul în care persoanele care lucrează în alte regiuni se întorc în regiunea în care sunt rezidenți sau atunci când se deplasează pentru a petrece Crăciunul cu părinții bătrâni, care locuiesc singuri, sau cu un membru al familiei care este bolnav. Și în cazul acestor excepții, însă, va fi nevoie de declarație pe propria răspundere (autocertificazione).

Totodată, va fi emisă o recomandare pentru a fi evitate adunările cu multe persoane în preajma sărbătorilor, în locuințe, la masa de Crăciun sau de Revelion, dar nu va fi indicat un număr maxim de persoane în această privință, mai scrie ziarul italian. Momentan nu sunt prevăzute excepții de la restricțiile legate de deplasări sau de la orarul în care acestea pot avea loc, nici pentru ziua de 25 decembrie, și nici pentru 31 decembrie sau 1 ianuarie. În zonele roșii, foarte probabil vor fi interzise deplasările și în aceste zile de sărbătoare, chiar și în interiorul localității de rezidență, fără un motiv întemeiat, în timp ce în cele portocalii se va menține restricția care interzice deplasările în alte localități sau regiuni fără motiv întemeiat (probleme legate de muncă, sănătate sau alte urgențe).

Restaurantele și barurile din zonele roșii și portocalii vor putea face livrări la domiciliu și vor putea prelua comenzi la pachet, dar vor fi închise publicului pe tot parcursul zilei. Cele din zonele galbene, în schimb, vor rămâne deschise publicului până la ora 18:00. Magazinele, pe de altă parte, vor fi deschise până la ora 21:00 și se evaluează posibilitatea de a deschide și centrele comerciale în zilele de weekend pentru a favoriza cumpărăturile.

Premierul Conte va prezenta noul DPCM în Parlament miercuri, iar joi, 3 decembrie, va anunța forma sa finală cu restricțiile.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri