În aproximativ o lună, Sava. J, un român de 23 de ani, va apărea în faţa judecătorilor din Germania într-un proces în care este acuzat de crimă. Potrivit publicației Bild, tănărul a mărturisit că şi-a omorât şefa, în septembrie 2018.
În urmă cu trei ani, românul a ajuns în Germania, unde s-a angajat la o fermă. Începând din 2018, tânărul a început să lucreze pentru Bianca H., pentru un salariu de 250 – 300 de euro pe săptămână.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru publicaţia germană Bild că românul începuse să se plângă de faptul că nu-i mai ajung banii, cerându-i de mai multe ori femeii de 51 de ani să-i mărească salariul.
Nu s-a întâmplat, aşa că între cei doi au avut loc mai multe discuţii aprinse care s-au încheiat prin concedierea românului.
Furios, Sava J. a decis să se răzbune. Potrivit procurorilor, românul a strangulat-o pe Bianca H. şi i-a legat cadavrul de o scară rulantă ca să pară că femeia s-a sinucis.
După ce a comis crima, tânărul a continuat să lucreze la fermă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Românul şi-a omorât şefa, în Germania, pentru că nu i-a mărit salariul
Deşi părea că au de-a face cu o sinucidere, poliţiştii germani au continuat să investigheze împrejurările în care a murit femeia.
Iar Sava, care a părăsit ferma la scurt timp după crimă şi s-a angajat în Austria, a devenit suspect în acest caz.
“O echipă de investigaţie l-a ţinut tot timpul sb observaţie”, a declarat procurorul general Dominik Mies.
După patru luni de la crimă, probele strânse împotriva românului erau atât de solide încât anchetatorii au decis să-l aresteze. Tânărul a mărturisit crima, în acest moment fiind în custodia poliţiştilor din Frankfurt.
Procesul în care românul este acuzat de crimă va începe în 29 august.