Român condamnat în Italia la 24 de ani de închisoare după ce şi-a ucis partenera în bătaie

Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 43 de ani, a fost condamnat recent la 24 de ani de închisoare de către prima instanță de judecată a Tribunalului din Roma, pentru uciderea partenerei sale. Crima s-a petrecut în luna mai 2020, în incinta parcului „Don Picchi” din zona urbană Montagnola, în proximitatea complexului urban și arhitectural EUR din Roma, scrie ziarul La Stampa.

Mariei Drabikova, o femeie de naționalitate slovacă și în vârstă de 40 de ani, a fost găsită inconștientă pe gazonul „Parco della Solidarieta” Don Mario Picchi din Grottaperfetta (Roma) în dimineața zilei de 11 mai 2020. Victima era parțial învelită în pături, cu fața plină de sânge și cu semne evidente de violență pe corp.

Femeia a fost descoperită de un trecător care a alertat salvarea. Personalul de la 118 a intervenit la fața locului și a transportat victima în stare de comă la secția Urgențe a spitalului San Giovanni Addolorata, unde a decedat în ziua următoare din cauza rănilor suferite.

Parchetul din Roma a deschis o anchetă în acest caz. Partenerul femeii, un bărbat fără adăpost, pe atunci în vârstă de 41 de ani, a fost pus imediat sub anchetă. Individul, originar din România, nu le-a putut oferi anchetatorilor o reconstituire plauzibilă a ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 10 spre 11 mai 2020.

În acea noapte, femeia slovacă ar fi fost bătută cu bestialitate de conaționalul nostru. Investigațiile anchetatorilor au stabilit însă că între cei doi a avut loc o încăierare. După trei săptămâni de la comiterea faptei, în seara zilei de 5 iunie, bărbatul a fost reținut și dus la închisoare sub acuzația de omor deosebit de grav.

Suspectul, al cărui nume nu a fost făcut public până la această dată, a fost trimis în judecată. La aproximativ doi ani de la comiterea crimei, în februarie 2022, Tribunalul din Roma l-a condamnat în primă instanță la 24 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, deși procurorul Vittoria Bonfanti ceruse condamnarea pe viață.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri