Român condamnat în Marea Britanie după ce a încercat să fure mai multe lingouri de aur

Gabriel Safta, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat de o instanță britanică la 16 luni de închisoare, după ce sângele său a fost descoperit la locul unui jaf ratat la un depozit cu lingouri de aur de mare valoare.

Românul s-a tăiat într-un geam și astfel a fost singurul prins dintre cei opt răufăcători, toți români, după cum au anunțat autoritățile britanice.

Safta și ceilalți din gruparea sa au intrat prin efracție într-un depozit din Wolverhampton, unde se afla un număr mare de lingouri din aur. Dacă nu ar fi eșuat în tentativa lor, ar fi fost, cel mai probabil, una dintre cele mai mari lovituri de acest fel din istorie.

Safta a fost prins şi încarcerat la 12 luni de la comiterea faptei, fiind identificat după ADN-ul său, potrivit manchestereveningnews.co.uk.

El a fost arestat pe 10 octombrie 2019, la Dover Docks, în timp ce încerca să părăsească Marea Britanie.

ADN-ul lui Safta se afla deja în baza de date a poliției, de la o condamnare anterioară.

Dacă lovitura bandei de români ar fi reușit, aceștia ar fi fost acum oameni putred de bogați. Ei nu au putut să-și ducă la bun sfârșit planul, fiind surprinși de paznici și nevoiți să fugă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri