O instanță din Spania l-a condamnat la un an de închisoare pe Constantin Dumitru, românul acuzat, în alt dosar, de furtul a 45 de sticle de vin de lux din restaurantul hotelului Atrio în Spania, evaluate la 1,6 milioane de euro.
Miercuri, 2 noiembrie 2022, o instanță din Madrid, s-a pronunțat în alt dosar în care românul era acuzat că a sustras o sticlă de whisky scoțian evaluată la 5.000 de euro dintr-un magazin din cartierul Salamanca, zonă exclusivistă din Madrid.
Evenimentele au avut loc pe 7 mai 2019. Atât el, cât și Priscila Guevara, partenera sa și complice la jaful ulterior din restaurantul din Cáceres, se află în închisoare din august anul trecut în așteptarea procesului, potrivit ziarulromanesc.es
Judecătorul a considerat dovedit că bărbatul cu dublă naționalitate, română și olandeză, Constantin Dumitru, este autorul furtului sticlei de whisky scoțian, evaluată la 5.000 de euro. În instanță, Dumitru a negat că este el persoana care apare în înregistrările camerelor de supraveghere ale localului din Madrid.
„Mergeam des la acel magazin. Nu-mi amintesc dacă am fost în ziua în care s-a comis tâlhăria”, a răspuns el la întrebările avocatului său.
Cu toate acestea, unul dintre angajați și-a amintit perfect de român, potrivit elpais. Pe 8 august 2019, Constantin Dumitru a mers să cumpere, împreună cu fiica sa, câteva sticle de vin. „A fost el, fără îndoială”, a spus angajatul, după ce a vizionat înregistrările și l-a recunoscut ca un client obișnuit. „Am sunat imediat la poliție, așa cum îmi fusese indicat să fac, dacă ar fi reapărut”, a explicat el. În câteva minute, Dumitru și fiica lui au fost însoțiți la secția de poliție.
La fel ca vinurile furate de la restaurantul Atrio, sticla de whisky în cauză nu a fost încă găsită.