Român de 45 de ani mort în Italia după ce a fost atacat de albine

Un bărbat român în vârstă de 45 de ani a murit la Trinitapoli, în provincia Barletta-Andria-Trani, în Puglia, după ce a fost înțepat de un roi întreg de albine. Pe corpul său au fost găsite 30 de înțepături de insecte. Bărbatul a murit în urma unui șoc anafilactic,  a relatat publicația italiană Repubblica.

Potrivit medicului legist, omul a fost agresat de un roi și a murit de șoc anafilactic. În încercarea de a scăpa de albinele care l-au ucis, el ar fi căzut, lovindu-se la cap.

Conaționalul nostru a fost găsit fără viață în via Transumanza din Trinitapoli, în seara de sâmbătă, 14 iulie, într-o fermă din mediul rural. Bărbatul prezenta leziuni la cap, încât, inițial s-a ipotezat că a fost omorât de cineva în urma unei bătăi. Dar, la o verificare mai atentă din partea medicului legist, au fost descoperite 30 de înțepături de albine dispersate pe întreg corpul, în special pe gât și urechi. Potrivit declarațiilor făcute de autorități, victima ar fi fost atacată de insecte și, în încercarea de a se elibera, ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap. Șocul anafilactic, care i-a pus capăt vieții, a avut loc după câteva minute.

Alarma a fost dată de fratele bărbatului român care îl aștepta la cină. Când carabinierii au intrat în cabana în care se afla bărbatul român, acesta era mort, culcat cu fața la pământ. Nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri