Român din Italia găsit mort în grădina casei în care locuia. S-a simțit rău și nu a mai apucat să cheme ajutoare

Un bărbat român în vârstă de 65 de ani, Romeo Ceschin, a fost găsit mort miercuri, 21 octombrie, la Vazzola, în Veneto, în grădina casei în care locuia. Se pare că bărbatul s-a simțit brusc rău și nu a mai apucat să cheme ajutoare, transmite Qdpnews.it.

Comunitatea din Vazzola își exprimă tristețea, dar și nedumerirea pentru moartea fulgerătoare a lui Romeo Ceschin, care se mutase în localitatea respectivă cu câțiva ani în urmă.

Bărbatul a fost văzut de vecini căzut în grădină, la pământ, și au anunțat salvarea și carabinierii. La fața locului au sosit lucrătorii sanitari de la 118, dar pentru Ceschin nu au mai putut face nimic decât să constate decesul.

Conform unei prime reconstituiri a carabinierilor din Codognè, bărbatul român s-ar fi simțit brusc rău în timp ce desfășura lucrări agricole în grădina casei sale. Nu există însă martori care să confirme această presupunere, de aceea astăzi este programată inspecția trupului neînsuflețit de către medicul anatomo-patolog de la spitalul din Conegliano, pentru a se putea stabili cu certitudine dacă moartea lui Romeo Ceschin a avut o cauză naturală.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri