Un român în vârstă de 59 de ani a fost găsit mort în casă la Cortona, în provincia Arezzo (Toscana). Bărbatul locuia de unul singur, era întins pe pat și decedase în urmă cu aproximativ 5 zile, relatează publicația La Nazione.
Cadavrul lui Gheorghe Igna a fost găsit duminică, 27 iunie, într-o stare avansată de descompunere. Bărbatul locuia singur, la parterul unei clădirii de pe via Orselli, în apropiere de strada Guelfa, din centrul localității. Carabinierii Companiei din Cortona i-au bătut la ușă alertați de niște vecini care, trecând prin fața casei sale, au perceput un miros neobișnuit.
Neprimind niciun răspuns, militarii au intrat în casă unde au descoperit trupul neînsuflețit al românului. Au chemat imediat un echipaj de la 118, iar sanitarii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul bărbatului. După primele verificări, medicii italieni spun că un atac de cord nu i-ar fi lăsat nicio șansă de supraviețuire.
Zona a rămas înconjurată până când magistratul de serviciu, Chiara Pistolesi, a decis mutarea cadavrului, care a fost dus la morga spitalului Fratta și pus la dispoziția autorității judiciare. După o examinare externă care va fi efectuată de către medicul legist, se va decide dacă va fi necesară sau nu autopsia.
Gheorghe era destul de cunoscut în Cortona și mulți îl descriu ca o persoană veselă și muncitoare. A fost ajutor de bucătar în renumitul restaurant „Tonino”. Se afla de câțiva ani în Italia, împreună cu soția sa, trei copii și un nepot, dar în perioada pandemiei de Covid-19 întreaga familie s-a întors în România, la Oradea.
Apoi, cu relaxarea restricțiilor și reluarea activității restaurantului, Gheorghe a hotărât să se întoarcă singur, la Cortona, unde a închiriat un mic apartament. Ar fi trebuit ca în zilele următoare să reînceapă lucrul, în bucătăria restaurantului. Din nefericire, soarta a decis altfel pentru conaționalul nostru care a murit singur, departe de de cei dragi.