Român din Italia mort în noaptea de Înviere. Avea numai 24 de ani

Tragedie în Sicilia în noaptea dintre 23 și 24 aprilie, când comunitatea ortodoxă sărbătorea nașterea lui Isus Hristos. Un tânăr român de numai 24 de ani a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un zid.

Accidentul a avut loc chiar la miezul nopții, în zona Ragusa, pe strada provincială 5, între Vittoria și Chiaramonte Gulfi, informează Blog Sicilia.

Tânărul, cu inițialele C.E.C., locuia în Chiaramonte Gulfi și în noaptea de Înviere conducea un autoturism Ford Focus în direcția Vittoria-Chiaramonte. Din motive necunoscute a pierdut controlul autovehiculului izbindu-se de un zid de pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, precum și echipajul sanitar de la 118. Pentru conaționalul nostru nu s-a mai putut face nimic, rănile suferite nu i-au mai lăsat nicio șansă de supraviețuire. Video mai jos.

Un alt accident în care a fost implicat un tânăr român s-a petrecut la San Cipriano d’Aversa (Campania).

Cinci tineri care călătoreau la bordul unui autoturism Fiat Panda s-a izbit de o casă, în via Montecorvino. Impactul a fost foarte puternic. La fața locului au intervenit pompierii detașamentului Aversa și i-au extras pe tineri din mașină. Toți au vârste cuprinse între 20 și 25 de ani.

Cea mai îngrijorătoare situație este cea a unui băiat de origine română, transportat la Spitalul Cardarelli din Napoli.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,271FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri