Un bărbat român din Montagnano (Ardea), localitate din apropierea Romei, a fost ucis de fiul vitreg în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie, cu două lovituri de șurubelniță în zona coastelor, relatează publicația Latina Oggi.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 21:30. Bărbatul ucis, care locuia împreună cu concubina lui și cu fiul acesteia în vârstă de 31 de ani, i-a cerut acestuia din urmă să-i dea niște bani pentru a putea plăti chiria. Fiul vitreg, în loc să-i dea suma solicitată (pare a fi vorba de 150 de euro) i-ar fi dat ceva mai puțin și de aici a început scandalul între cei doi.
S-au luat la bătaie și în timpul disputei, tânărul de 31 de ani ar fi pus mâna pe o șurubelniță găsită întâmplător la îndemână și l-a înjunghiat pe concubinul mamei sale în zona toracelui. Rănile i-au fost letale victimei, bărbatul a murit în timpul transportului cu ambulanța la clinica Sant’Anna din Pomezia.
La scurt timp după aceea, carabinierii de la compania din Anzio coordonați de căpitanul Giulio Pisani au ajuns la casa din Montagnano. Au prelevat primele indicii și au emis ipoteza vinovăției tânărului de 31 de ani, arestat pentru crimă voluntară agravată și dus la închisoare. Acesta a declarat că atunci când tatăl vitreg făcea abuz de alcool devenea violent față de el și mama sa. Violențe care se întâmplau de ani de zile, dar niciodată semnalate forțelor de ordine.