Român împușcat în Italia de un italian care îi datora 6000 de euro

Un incident care putea să ducă la o tragedie a avut loc  în localitatea Sant’Ippolito din provincia Pesaro, regiunea Marche, unde în după-amiaza zilei de miercuri, 15 mai 2019, un bărbat român de 38 de ani a fost împușcat în picior de un italian care-i datora o sumă de bani, a transmis publicația italiană flaminiaedintorni.it.

Cei doi bărbați s-au întâlnit în jurul orei 19:30 în fracțiunea Pian di Rose din localitatea menționată mai sus. Între cei doi a avut loc o discuție aprinsă la baza căreia stă o datorie de circa 6.000 de euro pe care bărbatul italian, în vârstă de 60 de ani, o avea față de conaționalul nostru, de meserie zidar, pentru unele lucrări de zidărie.

vivacredit.ro

Italianul i-a spus românului că se va duce la bancomat și se va întoarce cu banii, în schimb, s-a întors cu un pistol în mână și a tras un foc spre conaționalul nostru, rănindu-l în picior.

Câțiva localnici care au asistat la cele întâmplate, majoritatea femei, au anunțat imediat autoritățile și au chemat o ambulanță la fața locului, iar bărbatul român a fost transportat astfel la spitalul Torrette din Ancona, dar starea sa nu este una gravă, relatează presa italiană.

Între timp, bărbatul italian a dispărut, iar carabinierii sunt pe urmele sale pentru a-l aresta cu acuzația de tentativă de omor.

vivacredit.ro

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri