Român internat în Italia, spitalul nu știa dacă e viu sau mort: „A fost externat. Ba nu, a murit!”

Un bărbat român în vârstă de 45 de ani, bolnav de cancer, a fost internat la Spitalul San Camillo din Roma și prietenii săi nu mai reușeau să obțină informații despre dânsul. Ieri, vineri 20 noiembrie,  după ce li s-a transmis că respectivul a părăsit spitalul fiind externat, la puțin timp au primit un telefon în care cei de la spital au rectificat: „Ne pare rău, nu a fost externat, a murit”. Când au cerut mai multe amănunte li s-a răspuns, conform publicației chenews.it: „Scuzați-ne, dar e vineri, e ora 18.00 și toată lumea se pregătește să plece acasă.”

Constantin trăia la Casa Caritas „Ricominciamo” din Roma, structură care acordă adăpost temporar persoanelor cu probleme economice precare. Era bolnav de cancer și în trecut a mai avut și alte probleme, a suferit arsuri la un picior, iar când a sosit la „Ricominciamo” nici brațul drept nu îl putea mișca. Acolo însă Constantin a început să se simtă mai bine, să trăiască din nou în condiții demne de viață, brațul a început să-l miște și colegii lui spun despre el că era foarte harnic: „Spăla vasele și podelele, făcea mereu câte ceva.”

Dar boala cruntă și necruțătoare de care suferea l-a făcut să ajungă la punctul în care a trebuit să fie luat cu salvarea și dus la secția Urgențe a Spitalului San Camillo din Roma. Constantin și-a luat rămas bun de la colegi și de la personalul instituției și a urcat în salvare cu dureri mari în zona abdomenului.

De la Casa Caritas unde bărbatul român era apreciat și îndrăgit, au sunat mereu ca să obțină informații despre starea în care se afla și până joi, 19 noiembrie, cei de la spital le-au spus că se afla la Urgențe, apoi la secția de Chirurgie Generală, apoi nimic… a fost externat! „Pacientul nu mai este la noi, a fost externat”, a fost vineri dimineață, 20 noiembrie, mesajul celor de la San Camillo.

Și ar fi fost o veste bună, dar prea puțin probabilă, deoarece bărbatul nu se întorsese la Casa Caritas unde locuia și altundeva nu prea avea unde să se ducă. La Roma era singur și bolnav, rudele lui se află în România, iar singurele contacte ale membrilor familiei le avea pe telefonul celular care, din momentul internării, a fost închis și niciodată redeschis. De la Casa Caritas i-au trimis și niște haine de schimb, dar au fost returnate, nu se știe exact de cine. O fi fost o greșeală în urma internării lui Constantin cu numele de „Costel”?

Personalul de la „Ricominciamo” a sunat și la Ambasada României din Italia de unde li s-a transmis că nu i-a anunțat nimeni de situația bărbatului român: „Spitalul în mod normal trebuie să ne anunțe decesul, apoi noi transmitem informația către Poliția Română care, la rândul ei, anunță familia”.

Constantin era practic dispărut, din spital celor care au cerut informații despre el li s-a transmis că a fost externat, dar la „Ricominciamo” nu se întorsese. Nimeni nu mai avea vești despre dânsul, până când de la spital a fost transmis următorul mesaj telefonic celor de la Casa Caritas unde bărbatul a locuit în ultimele zile din viața lui: „Ne pare rău că am greșit, nu a fost externat, a murit”.

Ieri seară au fost cerute mai multe informații despre moartea bărbatului român, dar răspunsul celor de la Biroul de relații cu publicul a fost unul total neașteptat: „Scuzați-ne, este vineri, ora 18.00 și toată lumea pleacă acasă.”

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri