Român prins în Italia cu o bombă, 42 de biciclete furate și 4 kilograme de marijuana

În podul casei unui bărbat român în vârstă de 21 de ani, din Olbia (Sardinia), au fost descoperite de către agenții de poliție 42 de biciclete furate de la turiști, droguri precum cocaină și marijuana, bombe artizanale și alte obiecte obținute prin furturi din mașini și din locuințe a relatat publicația lanuovasardegna.it

Investigatorii italieni au identificat un tânăr de origine română, M.D.M., 21 de ani, care, în podul casei din via Brigata Sassari din Olbia, avea un adevărat centru de colectare a mărfurilor furate dar și alte elemente specifice organizațiilor criminale.

Militari au găsit astfel, 42 de biciclete de mare valoare, toate furate în timpul verii de la turiștii care au venit să-și petreacă vacanța în Gallura, aproximativ 4 kilograme și jumătate de marijuana, mai multe grame de cocaină, materiale pentru confecționarea drogurilor în vederea distribuirii lor, 49 de gloanțe, o bombă artizanală și alte bunuri furate atât din automobile și locuințe cât și din spații comerciale.

Tânărul român a fost arestat arest și acuzat de deținere și vânzare de droguri,  deținere de bunuri furate și posesie ilegală de arme, muniții și explozivi. El a fost transportat la închisoarea Nuchis și pus la dispoziția autorității judiciare.

Activitatea carabinierilor are ca scop final, reconstituirea tutror furturilor, identificarea victimelor, returnarea bunurile furate și individuarea eventualilor complici.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri