Român și copilul său grav răniți într-un accident în Germania

Un român în vârstă de 39 de ani şi fiul său de 13 ani au fost grav răniţi sâmbătă noapte, 18 mai, într-un cumplit accident în oraşul Recklinghausen, în apropiere de Dortmund a relagtat publicația germană  nrw-aktuell.tv, citată de Observator,

Totul s-a întâmplat în jurul orei 01.44, pe o stradă din oraşul Recklinghausen, după ce românul a intrat cu viteză foarte mare într-un perete de beton.

Accidentul s-a produs în condiţii încă necunoscute de autorităţi, având în vedere că este inexplicabil cum a reuşit românul să intre în plin în peretele de beton.

Bărbatul se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Franţa, iar pe scaunul din dreapta faţă se afla fiul său de 13 ani. În urma impactului deosebit de violent, cei doi români au rămas încarceraţi în maşina distrusă.




Un martor a sunat la Poliţie pentru a anunţa accidentul, iar la faţa locului au intervenit inclusiv pompierii care i-au scos cu greu pe cei doi dintre fiarele contorsionate.

Potrivit presei germane  şoferul român este în stare critică, în timp ce fiul său de 13 ani este în stare gravă, dar stabilă. Copilul a suferit numeroase traumatisme, inclusiv fracturi la ambele picioare.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a întâmplat accidentul, una dintre ipotezele luate în calcul fiind aceea a şoferului român care ar fi consumat alcool sau substanţe interzise.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri