Un român de 55 de ani și-a atacat vineri, 21 iunie, o conațională cu un ciocan într-o zonă rezidențială din Graz, Austria. Cei doi avuseseră o ceartă telefonică în prealabil, bărbatul cerând returnarea unei sume de bani.
După convorbirea telefonică, bărbatul a mers cu mașina la locuința româncei de 39 de ani și a atacat-o cu un ciocan în curtea complexului de locuințe. Într-o încercare de autoapărare, femeia a pus mâna pe o mătură și a încercat să îndepărteze ciocanul din mâna agresorului.
Incidentul a început când românul, înfuriat, s-a dus cu mașina la adresa femeii. În momentul în care a atacat-o cu ciocanul, aceasta a încercat să fugă. Un martor a observat scena și a încercat să-l oprească pe atacator. Cu toate acestea, bărbatul a lovit și martorul cu ciocanul, rănindu-l la umăr.
În timp ce martorul intervenea, femeia a reușit să arunce ciocanul din mâna agresorului cu ajutorul măturii. Un alt martor a intervenit și a ținut agresorul sub control cu un pistol cu gaz până la sosirea poliției, care l-a arestat pe bărbatul de 55 de ani. Acesta a fost dus la penitenciarul Graz-Jakomini. Femeia a scăpat nevătămată.