Româncă care muncea în Italia ucisă de fiul pe care-l întreținea în România și care se droga pe banii ei

Un tânăr de 30 de ani din comuna Baciu, județul Cluj, și-a ucis cu cruzime mama, care-l întreținea muncind în Italia, în după-amiaza zilei de luni, 22 martie 2021, în urma unor discuții aprinse, avute cel mai probabil pe fondul banilor. Potrivit surselor locale, criminalul era drogat și violent, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

„În data de 22.03.2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj-Napoca au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de violență în familie în modalitatea omorului comis asupra unui membru de familie. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul după-amiezii de 22.03.2021, în timp ce se afla în locuinţa comună cu a mamei sale, situată în com. Baciu, sat Baciu, jud. Cluj, inculpatul C.V.B.a aplicat lovituri repetate asupra corpului mamei sale C.A., cu corpuri tăietor-înțepătoare şi tăietoare, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia”, se arată într-un comunicat transmis presei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Conform celor relatate de Cluj24.ro, numele bărbatului ar fi Culda Vlad Bogdan, iar vecinii familiei spun că este un consumator de droguri cu mari probleme din cauza acestei dependențe.

„Din ce am aflat, este că luni spre seară fiul unei femei din Baciu și-ar fi lovit mama cu toporul în cap. Cei doi se aflau într-o cameră, iar bunica ar fi încercat să intre dar nu a putut. Este o familie în regulă, credincioasă, bunicii sunt în corul bisericii”, a declarat pentru sursa citată viceprimarul Cosmin Maier.

Surse ale publicației Bună Ziua Cluj au declarat, de asemenea, că victima muncea în Italia și că din banii adunați i-a cumpărat chiar și o locuință. Altă publicație locală, Ziarul Clujean, scrie că certurile între mamă și fiu au pornit după ce femeia a descoperit că acesta a vandalizat garsoniera pe care i-a cumpărat-o împreună cu alți tineri cu care se droga acolo.

Într-un exces de furie, tânărul de 30 de ani ar fi luat un topor și ar fi lovit-o pe mama sa până a omorât-o, în timp ce se aflau în locuința femeii de pe strada Brădețului din comuna Baciu.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri