Româncă de 18 ani căutată cu disperare de familie în Italia. „De ziua ei, părinții au bătut la ușa camerei sale, dar ea era dispărută”

Denisa Diaconu, o tânără de naționalitate română din Italia a dispărut din locuința sa, situată în localitatea Villamar, provincia Sud Sardegna din Sardegna, iar familia o caută acum cu disperare.

Potrivit celor relatate de fratele conaționalei noastre pentru publicația locală Cagliari Casteddu, aceasta a dispărut chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 18 ani, mai exact, la data de 4 noiembrie 2022.

„De ziua sa de naștere, părinții mei au bătut la ușa camerei sale, dar ea era deja dispărută. Nu s-a mai întâmplat asta niciodată, oricine o vede să o oprească și să cheme forțele de ordine”, a declarat Andrei, fratele Denisei.

Mama fetei, Elena, a denunțat dispariția la carabinieri și a publicat un apel și pe Facebook, în speranța că o va găsi cât mai repede, dar până la această oră nu are nicio știre despre fiica ei.

Denisa studiază la un liceu cu profil turistic și duce o viață plină de rutină. De la dispariția sa însă, nimeni nu a mai văzut-o și a mai putut intra în contact cu ea, mai precizează sursa citată.Imediat după școală, tânăra de 18 ani obișnuia să se întoarcă direct acasă, a mai declarat Andrei, de aceea i se pare foarte ciudat că a dispărut așa, din senin.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri