Româncă de 39 de ani, mamă a trei copii, ucisă în stradă de soțul de care vroia să divorțeze

O femeie de 39 de ani, mama a trei copii, a fost înjunghiată mortal de către soţul ei cu care se află în proces de divorţ. Totul s-a petrecut la 50 de metri de blocul unde locuia femeia a relatat astăzi Pro TV. 

Pentru că bărbatul ei era extrem de agresiv, tatăl femeii o conducea mereu la autobuz, spre locul de muncă. Marţi, însă, nu a însoţit-o, pentru că toţi ştiau că soţul victimei s-ar fi aflat în Germania, în vacanţă.

Timp de 20 de ani cei doi au fost căsătoriţi şi au trei copii de 10, 17 şi respectiv 20 de ani. În ultima vreme bărbatul o bătea crunt aşa că femeia a depus actele de divorţ şi s-a mutat la părinţii ei cu tot cu copii.

Anul trecut a fost bătută rău, iar femeia, deşi a depus plângere, a retras-o ulterior. Pentru că îi era teamă şi să iasă din casă, mereu mergea la locul de muncă însoţită de cineva din familie.

Marţi s-a dus singură, iar soţul ei a înjunghiat-o în plină stradă şi mai apoi a fugit de la faţă locului. În timp ce ea îşi dădea ultima suflare, poliţiştii au reuşit să pună mâna pe individ, iar acum acesta se află la audieri.

Cel mai probabil va stă cel puţin 20 de ani după gratii pentru omor.

Părinţii femeii au declarat pentru infomm.ro că bărbatul o bătea mereu, acesta fiind şi motivul pentru care nu a mai suportat şi a vrut să divorţeze. „Dimineaţa asta fata mea s-a dus la serviciu. Pentru a scurta drumul către staţia de autobuz, lucra la o firmă din Sarasău, a mers printre garaje. Criminalul a pândit-o toată noaptea. A fost văzut de către vecini. M-au sunat băieţii mei să mă întrebe dacă Anca a mers la serviciu deoarece au auzit ţipete foarte puternice. Le-am spus că a plecat. M-am dus până la gard şi am văzut cum pleca ambulaţa.




Pe jos era un cadavru de femeie. Îi auzeam pe vecinii adunaţi în jur cum se întrebau dacă victima era o femeie tânără. Când am auzit acest lucru am şi realizat că este Anca mea dragă. Soţul o tot ameninţa că o va omorî. L-am trezit pe soţul meu care, de obicei o conducea la staţia de autobus. Astăzi nu a făcut-o. În trecut, fata mea a mai fost sechestrată tot de pe stradă de criminal. Ne ameninţa pe toţi tot timpul. Am tot depus plângeri la poliţie. Nu s-a făcut nimic. Ne spuneau că vor interveni numai dacă ne atacă şi să sunăm la 112. Din luna octombrie a anului trecut, după ce a bătut-o crunt pe Anca, aceasta s-a mutat la noi şi a intentat divorţ. Când credeam că îşi revenise, unde să fi mers biata fată dacă nu la mama ei? Unde să-şi găsească alinare? Poliţia  ţinea cu criminalul .

Îl sfătuiau cum să ne ducă în eroare, să ne deruteze. Dacă îşi făceau datoria, fata mea era în viaţă. Ce poliţie avem la Sighet? Când am mers ultima oară, de sărbătorile de Rusalii, ne-au spus că dacă nu ne convine să ne luăm un… bodyguard”, a spus, plângând Maria Sabadâş, mama victimei. “Criminalul ne tot spunea: pregătiţi-vă de mormântare! Vă bag pe toţi în doliu! Uite că ne-a băgat. Sunt sigur că dacă poliţia lua măsurile ce trebuiau nu s-ar fi ajuns în această situaţie. Biata fetiţă a noastră va merge în mormânt”, a spus Ioan Sabadâş, tatăl victimei.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri