Româncă din Italia fugărită de soț cu o secure în mână: „Vino-ncoa’ că te omor!”

Un bărbat român în vârstă de 39 de ani a primit ordin de a părăsi casa conjugală după ce ani la rând a amenințat-o cu moartea și a agresat-o fizic pe soția sa în fața copiilor mici.

Incidentul a avut loc în Viterbo, regiunea Lazio, iar măsura de protecție a fost pusă în aplicare de către echipa de poliție locală, în urma unei ordonanțe emise de Tribunalul din Viterbo.

Procedura penală a început după ce femeia s-a prezentat la sediul poliției pentru a-l denunța pe soț, după ani de zile de violențe. Într-un episod de gelozie, românul și-a fugărit soția amenințând-o cu o secure și strigându-i „Vino-ncoa’ că te omor!”

Soția s-a prezentat în repetate rânduri la poliție pentru a-l denunța pe partenerul său, însă a revenit mereu asupra deciziei de teama represaliilor.

Ea a povestit despre numeroasele episoade violente care s-au petrecut în locuința lor, de multe ori în fața copiilor neputincioși.

Foarte gelos din fire, bărbatul ar fi amenințat-o și insultat-o de mai multe ori, chiar și în fața altor persoane, deoarece era convins că aceasta întreținea relații cu alți bărbați.

Suspectul, sub pretextul infidelității, o amenința cu moartea și nu o lăsa să iasă din casă. El ar fi ajuns chiar să-i confiște telefonul mobil și să-l distrugă.

Apogeul a fost atins când, într-un acces de gelozie, bărbatul a fugărit-o pe femeie fluturând în mână o secure. În acea zi, femeia se afla într-o zonă rurală din Canino, iar copiii ei se jucau cu vecinii când suspectul a apărut și a început să o insulte și să o amenințe, strigând: „Vino-ncoa’ că te omor!”.

Sătulă de violențele soțului său, femeia a decis într-un final să se prezinte la sediul poliției din Viterbo și să depună o plângere. De această dată, nu s-a mai răzgândit, așa cum procedase în trecut.

Pentru moment, ea și copiii au găsit adăpost într-un centru pentru victimele violenței.

Bărbatului i s-a impus să se îndepărteze de casa conjugală și de locurile frecventate de victimă, iar un dispozitiv electronic de monitorizare a fost atașat la încheietura mâinii sale. Dispozitivul va alerta forțele de ordine, care vor interveni imediat în cazul încălcării măsurilor impuse.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri