O femeie româncă în vârstă de 63 de ani a fost găsită moartă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4 octombrie, pe marginea șoselei la Pieve Fosciana, în provincia Lucca din Toscana. Conaționala noastră prezenta mai multe răni și se presupune că ar fi fost lovită de o mașină care nu s-a oprit la locul accidentului, scrie Rai News.
Femeia a fost găsită pe marginea șoselei către Passo della Radici, la intersecția pentru localitatea Sillico. Era rezidentă la Pieve Fosciana specifică sursa citată, unde avea și un loc de muncă.
Nu este cunoscută cu exactitate cauza decesului, victima prezenta însă răni compatibile cu un accident de mașină. Prezența corpului pe marginea șoselei a fost semnalată în jur de miezul nopții când au fost chemate ajutoare de la 118. Personalul sanitar ajuns imediat la fața locului cu o ambulanță a Misericordiei din Castelnuovo Garfagnana, a încercat în zadar să o resusciteze pe femeia româncă.
Trupul neînsuflețit a fost dus la morga spitalului Castelnuovo și pus la dispoziția magistratului. La fața locului au intervenit și carabinierii, care au deschis o anchetă pentru a stabili ce a cauzat moartea conaționalei noastre.