Româncă din Italia sechestrată și abuzată timp de trei zile de un faimos DJ italian

Un bărbat italian a fost pus sub arest de către agenții Comisariatului de Poliție Vescovio din Roma după ce a sechestrat și violat timp de 3 zile o femeie româncă în vârstă de 31 de ani. Într-un final, victima a reușit să evadeze din apartamentul agresorului și a sunat la 112.

Francesco Cirioni, în vârstă de 39 de ani, care este un faimos DJ din capitala Italiei – cunoscut și la nivel internațional cu numele de DJ Franceschino – precum și proprietarul postului de radio „Zerosei”, a intrat în contact cu femeia româncă pe data de 3 septembrie 2020 pe via Salaria din Roma unde aceasta se pare că practica prostituția și se afla în așteptare de noi clienți. Cirioni i-a propus femeii să petreacă 3 zile împreună cu el în schimbul sumei de 1.000 de euro, iar aceasta a acceptat.

Inițial totul părea să decurgă bine, ba chiar prea bine, pentru prostituata româncă. În prima zi, clientul său a dus-o într-un centru comercial și a umplut-o de cadouri, apoi a condus-o în apartamentul lui situat în zona Settebagni și i-a pregătit cina. În ziua următoare, însă, bărbatul italian a decis să-și arate adevărata față.

Conform celor relatate de procurorul Giulia Guccione, care conduce ancheta, Cirioni a început să fumeze substanțe narcotice fără oprire și să se laude că are prieteni importanți în lumea traficului de droguri. Apoi a început să o lovească pe femeie, convins fiind că aceasta va spune polițiștilor numele tuturor traficanților pe care bărbatul s-a lăudat că-i cunoaște.

În ziua următoare, renumitul DJ italian a decis să o agreseze din nou pe românca de 31 de ani și a obligat-o să întrețină un raport sexual neprotejat cu el. De teamă să nu fugă din apartamentul său, Cirioni a decis apoi să pună stăpânire pe telefonul mobil al româncei și a să o încuie într-o cameră.

La un moment dat, DJ Francheschino a invitat prin telefon chiar și un alt bărbat să profite de victima lui pe care o amenința: „Trebuie să fii drăguță cu el, altfel te masacrez din bătaie”. Femeia, însă, a reușit să evadeze din apartamentul bărbatului într-un moment de neatenție al acestuia, în timp ce el era ocupat să vorbească la telefon. Imediat după ce a reușit să scape de sub sechestru, victima a alertat forțele de ordine să vină în ajutorul ei.

Interveniți la fața locului, polițiștii l-au pus sub arest pe Francesco Cirioni, acesta fiind închis acum în penitenciarul Regina Coelli din Roma cu acuzația de sechestru de persoană, viol, vătămare corporală și jaf. Bărbatul este acuzat, de asemenea, și de trafic de droguri, după ce anchetatorii au găsit în apartamentul lui 75 de grame de hașiș și un cântar de precizie.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri