A plecat acum 20 de ani din România cu speranţa că va duce un trai mai bun. La fel ca ea, alţi nouă sute de mii de conaţionali şi-au încercat norocul în Italia. Numai că pentru Emilia Stoica ambiţia a fost mai mare. S-a implicat atât de mult în viaţa comunităţii în care locuieşte, încât italienii au rugat-o să îi reprezinte în administraţia locală. Emilia Stoica este prima româncă ce a candidat pe listele unui partid din Italia. Chiar dacă nu a obţinut un loc în Consiliul Administrativ din Bergamo, românca originară din Braşov nu are de gând să renunţe deocamdată la politică.
La 48 de ani, Emilia Stoica se consideră un om împlinit. Are alături familia, o slujbă pe care și-ar dori-o mulți și o viață liniștită în căsuța construită între Milano și Bergamo. O viață la care nici nu visa în urmă cu două douăzeci de ani.
„Eu am terminat facultatea în 1991 şi priveam destul de “suspect” pentru persoanele care plecau, care doreau să îşi lase ţara şi să plece în străinatate”, povestește Emilia Stoica, româncă stabilită în Italia.
Emilia s-a decis să părăsească România în 1993, imediat după ce şi-a cunoscut viitorul soţ, pe Giuseppe. Alături de el începea aventura în Peninsulă, iar impactul a fost destul de puternic.
„Îmi lipseau părinţii, familia, prietenii, obişnuinţele pe care le aveam, aerul pe care îl respiram, apa pe care o beam, tot ceea ce mă înconjura la Braşov”, spune ea.
Iar lipsa celor dragi n-a fost singura suferinţă. În primele şase luni în Italia, Emilia a stat cu CV-ul în mână şi cu dicţionarul italian în geantă. Până când a sunat telefonul. La capătul celălalt al firului, reprezentanţii unei companii constructoare de maşini. Emilia era unul din sutele de candidaţi pentru un post de responsabil de producţie.
„După vreo patru zile îmi dau telefon din nou şi mă invită, din nou, la un interviu. Deja făcuseră o triere au fost 62 de candidaţi. Eram singura femeie, singura străină”, mai spune femeia.
Românca plecată din Braşov s-a deprins repede cu viaţa din Italia şi a continuat, în paralel cu munca, să se intereseze de alţi compatrioţi care au nevoie de ajuntor, din zona oraşelor Milano şi Bergamo. Mai bine de un deceniu a fost vocea lor în relaţia cu autorităţile italiene. Aşa se face că, într-o bună zi, telefonul a sunat din nou. I s-a propus să intre în politică, alături de un partid de centru dreapta.
„Am colaborat foarte mult cu toate formele politice din zonă. Cu cele de dreapta, de stânga, de centru. Chiar nu eram interesată să intru în politică pentru că voluntariatul m-a atras foarte mult. Cred că am o vocaţie în acest sens. Şi chiar nu eram inteserată de politică”, susține Emilia Stoica.
Deşi la început a fost sceptică, Emilia a acceptat provocarea şi a candidat, în 2009, la un loc în consiliul regional din Lombardia.
„Nu am luat foarte multe voturi, dar nici puţine. Am avut 55 de voturi. Mulţi italieni au avut mult mai puţine decât mine”, își amintește ea.
Chiar dacă nu a ajuns să ocupe un scaun în Consiliul Regional lombard, Emilia Stoica n-a fost dezamăgită şi chiar se gândeşte să candideze din nou. Mizează şi pe faptul că a acumulat experienţă şi că are şi paşaport italian. Până la urmă, nu ar face altceva decât să îşi reprezinte ţara de adopţie.
„După 20 de ani de Italia mă simt italiană complet, dar cu inima şi rădăcinile în România. De câte ori am posibilitatea să vorbesc la vreo conferinţă, la vreun seminar spun: Multumesc, România! Grazzie, Italia! De ce? Pentru că în România m-am născut, am crescut, am fost educată. M-am format profesional, dar completare mea ca şi om a fost în Italia şi pentru asta mulţumesc amândurora. Şi Italiei şi României”, afirmă Emilia Stoica, româncă stabilită în Italia.
Numele Emiliei Stoica apare și într-o carte despre cele mai importante o sută de femei din zona orașului Bergamo.
sursa:digi24
