Româncă ucisă de soț în Italia de față cu cei trei copii ai lor. Pedeapsa primită de bărbatul italian

Curtea de Apel din Brescia (Lombardia) a confirmat sentința emisă în primă instanță de către judecătorii tribunalului din aceeași localitate, sentință prin care Gianluca Lupi a fost condamnat la 24 de ani închisoare.

Lupi, 41 de ani, a ajuns pe banca inculpaților după ce, la data de 8 mai 2020, și-a ucis soția româncă, Zsuzsanna Mailat în vârstă de 39 de ani, chiar în fața copiiilor lor, toți minori cu vârste cuprinse la acea vreme între 3 și 15 ani.

Cea care a alertat carabinierii despre crimă a fost fata de 15 ani a celor doi soți, nevoită să privească neputincioasă cum se scurge viața din mama ei.

Massimo Giustiziero, primarul localității Milzano din provincia Brescia (Lombardia), unde familia italo-română locuia, a fost primul care a intervenit la locuința respectivă după ce a auzit niște țipete provenind din interior.

„De zile întregi auzeam țipete care veneau din casa familiei Lupi, deci inițial nu am dat atenție, dar am auzit un țipăt sfâșietor. Am lăsat bicicleta și m-am întors repede înapoi. Apoi am sunat la ușă”, a declarat Giustiziero.

Cel care i-a deschis ușa a fost chiar soțul româncei. Întrebat de primar ce s-a întâmplat, Gianluca i-a răspuns: „Am omorât-o pe Suzi.”

„Am rămas uimit de calmul cu care a spus-o. Eu am încercat să văd imediat cum se simt cei trei copii ai lor și dacă au anunțat forțele de ordine. M-a asigurat că sunt bine, spunându-mi că a sunat el deja la 112, dar am sunat și eu oricum”, a mai relatat primarul.

La câteva secunde după aceea a ieșit din casă și fiica de 15 ani a celor doi soți, aceasta având hainele pătate de sânge.

„Era în stare de șoc, dar m-a asigurat că e bine. A încercat să-și ajute mama, de aceea era plină de sânge, dar nu a putut face nimic pentru că avea gâtul tăiat. Am întrebat-o unde sunt surioara ei de 8 ani și fratele de 3 și mi-a spus că sunt la etajul de sus, făceau baie. I-am spus să-i îmbrace și să-i scoată imediat afară”, a mai povestit primarul.

„Gianluca intra și ieșea din casă într-una și în timp ce aștepta sosirea carabinierilor mă ruga să nu-i abandonez copiii, mai ales pe cel mic. Am încercat să-l liniștesc și să nu-l fac să se agite mai tare, fiindcă mi-era teamă că situația poate să degenereze”, a mai precizat Giustiziero.

Conform celor relatate de primar, dar și de vecinii cuplului, era o familie normală, înstărită, iar el părea un om bun, educat, echilibrat, care-și iubea copiii.

Nimeni nu și-ar fi imaginat vreodată că ar fi capabil de un asemenea gest. Nu au existat semne că ar fi fost violent, iar Zsuzsanna nu l-a denunțat niciodată. Carabinierii nu au fost nevoiți vreodată să intervină la locuința lor.

Cu toate acestea, femeia româncă se pare că a depus actele pentru separare în urmă cu câteva luni și atunci a început să se agraveze situația între ei.

Gianluca Lupi a fost trimis în judecată la finalizarea investigațiilor și deși în timpului procesului se vorbea despre o pedeapsă cu închisoarea pe viață, în primă instanță criminalul a fost condamnat la 24 de ani de închisoare.

Avocatul inculpatului a făcut apel la această sentință, sperând într-o reducere a pedepsei. În cursul zilei vineri, 11 noiembrie 2022, Curtea de Apel din Brescia a confirmat însă pedeapsa din primă instanță.

Judecătorii au declarat că nu l-au condamnat la închisoare pe viață deoarece au fost nevoiți să țină cont de unii factori atenuanți.

În primul rând, faptul că nu a fost o crimă premeditată, apoi faptul că cei doi soți aveau un copil cu dizabilități, situație stresantă pentru bărbat, apoi faptul că Zsuzsanna ar fi avut un amic pe care soțul ei era gelos și cu care era convins că femeia ar fi avut o relație.

Pentru a obține o eventuală reducere a pedepsei însă, criminalul mai are o șansă făcând apel la Curtea de Casație.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri