Judecătorii canadieni au at verdictul într-un caz de-a dreptul teribil în care au fost implicați 2 părinți români care și-au lăsat pur și simplu copilul să moară. Emil şi Rodica Rădiţă, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru uciderea cu premeditare a fiului adolescent, care a murit la vârsta de 15 ani din cauza unui diabet netratat şi a neglijenţei părinteşti, cântărind doar 17 kilograme. Magistraţii canadieni au explicat că cei doi părinţi români au planificat uciderea fiului lor şi l-au forţat să rămână închis în casă în timp ce îl înfometau până la moarte, a relatat ieri News.ro, care citează CBC Canada.
Alex Rădiţă a murit pe 7 mai 2013, iar părinţii săi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi vor petrece până la 25 de ani în spatele gratiilor înainte de a deveni eligibili pentru eliberare condiţionată.
Judecătoarea a explicat că adolescentul a fost ţinut în mod deliberat în izolare de către părinţii săi şi nu a avut niciun contact cu vreo persoană care putea să intervină, adică cu vreun medic sau profesor.
Procurorii au explicat că adolescentul era osândit la moarte atât timp cât locuia cu părinţii săi, însă avocatul apărării a încercat să argumenteze că cei doi nu pot fi găsiţi vinovaţi pentru moartea băiatului.
Emil şi Rodica Rădiţă ar fi refuzat adeseori să-şi trateze fiul pentru diabet, deşi a fost diagnosticat atunci când era doar un bebeluş.Cei doi părinţi români au refuzat să se adreseze în faţa instanţei înainte de citirea senţinţei. În 2003, Alex avea doar cinci ani atunci când a ajuns la spital în stare critică, fiind la doar câteva ore de moarte din cauza diabetului netratat, după cum au apreciat medicii canadieni.
Atunci, autorităţile au decis să-l scoată din familie, dar părinţii săi au fost repuşi un an mai târziu în drepturile părinteşti, întrucât un magistrat a decis că medicii şi profesorii pot să-l supravegheze în continuare pe Alex Rădiţă.
Din păcate pentru tânăr, familia s-a mutat cinci ani mai târziu în altă provincie şi părinţii nu l-au mai trimis niciodată la şcoală. De asemenea, copilul nu a mai ajuns niciodată la spital până la moartea sa, atunci când era acoperit de 44 de ulcere şi nu cântărea mai mult de 17 kilograme.