Românii din Italia care au copii mici pot primii bani pentru creșă. Vezi cum se cere suma de la stat

Începând cu anul 2017, părinții, în Italia, pot solicita acordarea unei ajutor bănesc destinat plății taxelor la creșele publice sau private a relatat portalul Avocat.net.

Părinții din Italia pot beneficia de un ajutor financiar, numit Bonus Nido, în valoare de 1.000 de euro pe an și care este acordat pentru plata taxelor la creșe, indiferent dacă acestea sunt publice sau private.

Acest ajutor se acordă părinților cu copii născuți sau adoptați începând cu data de 1 ianuarie 2016. Solicitările se pot depune începând cu a doua jumătate a lunii iulie, dar ajutorul se acordă retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2017.

Bonusul Nido se acordă indiferent de veniturile părinților și, pentru a-l solicita, nu este nevoie de o declarație ISEE (Indicatore della situazione economica equivalente).

Acest ajutor se va acorda sub forma a 11 rate lunare a câte aproximativ 91 de euro.

Ajutorul se acordă după regula “primul venit, primul servit”, iar după epuizarea fondurilor, INPS nu va mai primi solicitări de acordare a acestor ajutoare. Fondurile destinate acordării acestui ajutor sunt, în acest an, de 144 milioane de euro. Pentru anii următori sunt anunțate fonduri mai mari destinate acestui program, și anume în 2018, fondurile vor ajunge la 250 de milioane de euro, la 300 de milioane de euro, în 2019 și la 330 de milioane de euro, în 2020.

Cine poate primi acest bonus și cum se poate solicita acesta

Ajutorul pentru creșă poate fi solicitat de către:

  • cetățenii italieni;
  • cetățenii dintr-un stat membru al UE;
  • persoanele cu permis de rezidență de lungă durată;
  • persoanele cu permis de rezidență pentru persoanele extracomunitare, membre ale familiei unui cetățean UE;
  • persoanele cu permis de rezidență permanentă pentru persoanele extracomunitare;
  • persoanele cu statut de refugiat politic;
  • persoanele cu rezidență în Italia.

Solicitarea pentru acordarea acestui ajutor trebuie făcută de părintele care are în sarcină plata taxei de creșă.




Ea se poate face utilizând site-ul INPS, prin Centrul de Contact Integrat (Contact Center Integrato) – telefon 803.164 (număr verde) sau 06 164.164 (număr de telefon cu taxă) sau prin intermediul patronatelor (instituții ce asigură asistență și protecție angajaților, pensionarilor și tuturor cetățenilor italieni aflați pe teritoriul Italiei).

Acest ajutor poate fi solicitat și de părinții care sunt nevoiți să angajeze persoane care asigură asistență la domiciliu copiilor cu vârsta de până la trei ani, care au boli cronice grave.

În cazul familiilor cu mai mulți copii și care au dreptul de a beneficia de acest ajutor, solicitarea se face pentru fiecare copil în parte.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri