Ion Câmpeanu, românul de 43 de ani, care și-a ucis prietena însărcinată cu o foarfecă a fost audiat în 22 august la tribunalul Old Bailey din Londra.
Românul a strigat, în timpul audierii, conform publicației Metro: „Vreau să fiu ucis, să fiu executat. Vreau să mor”. Ion Câmpeanu a atacat-o pe Andra Hilițanu, în vârstă de 28 de ani, în baia casei lor din zona Neasden, nord-vestul Londrei, în luna iunie a acestui an. Una dintre loviturile primite în zona gâtului cu o foarfecă i-a fost fatală femeii. Tânăra era însărcinată cu al treilea copil.
În ciuda eforturilor paramedicilor de a o salva, Andra Hilițanu a fost declarată moartă la ora 02.44. Copilul ei nenăscut a murit, de asemenea, în atac. Câmpeanu, cetățean român, este acuzat de crimă și de uciderea copilului – în timpul sarcinii.
Judecătorul Sarah Munro QC a ordonat reluarea ședinței de audiere a românului pe data 21 septembrie, când Câmpeanu poate fi adus în fața instanței și se va putea apăra pentru cele două acuzații.