S-a aflat cine era șoferul român de TIR mort în teribilul accident din Germania. Pavel Rodilă avea 49 de ani

Vestea unui teribil accident de circulație produs luni după-amiaza, în jurul orei 18.00, în Germania, pe A1, între Osnabrück și Bramsche, în care un șofer român de TIR a murit strivit în cabină după ce a intrat în plin, cu viteză într-un alt camion, a căzut ca un trăsnet în comuna Căianu Mic; victima, Pavel Rodilă, este din Ciceu-Poieni.

Motivele teribilei întâmplări sunt încă în curs de elucidare, însă este clar că impactul a fost atât de puternic încât șoferul bistrițean a murit pe loc, iar TIR-ul colizionat de acesta a fost aruncat în parapetul de beton de pe marginea şoselei. 1000 de litri de motorină din vehiculul românesc împrăștiați pe șosea au creat pericolul unui incendiu de proporții, autostrada fiind închisă complet timp de mai multe ore.

Date fiind circumstanțele accidentului, victima a fost identificată cu greu, astfel că abia în cursul zilei de ieri s-au făcut confirmările de rigoare, după ce Ambasada României în Germania a sunat la Primăria comunei Căianu Mic, să verifice numărul de înregistrare al mașinii. Așa s-a mers pe firul informațional și s-a constatat că TIR-ul în cauză aparține unei firme de transport cu sediul social în Ciceu-Poieni și că era condus de Pavel Rodilă, angajat la această companie ce are punct de lucru în Girona, provincia Catalonia.

Omul avea 49 de ani, locuia împreună cu familia în Spania, era căsătorit și avea trei copii; în urmă cu doar o lună a fost pe meleagurile natale, la Ciceu-Poieni, colo unde locuiește tatăl său.

Comunitatea locală este stupefiată de cele întâmplate și se află în doliu, așteptând repatrierea trupului neînsuflețit al celui plecat departe de casă să-și câștige pâinea. Potrivit primarului Paul Știr, înmormântarea va avea loc la Ciceu-Poieni, după ce se vor fi încheiat dificilele proceduri administrative care să facă posibilă aducerea în țară a decedatului. Edilul spune că patronul firmei în cauză se va implica în susținerea financiară a demersului costisitor, însă pe plan local toată lumea e dispusă să pună mână de la mână pentru ajutorul semenilor aflați în această situație disperată.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri