Căutări disperate în cursul zilei vineri, 31 iulie, în localitatea italiană Oderzo din provincia Treviso după ce o femeie româncă în vârstă de 43 de ani, care a fost salvată de la sinucidere de un trecător, a dispărut fără urmă. Autoritățile locale presupun că femeia s-a aruncat în râul Lia sau Monticano, scrie Treviso Today.
Potrivit sursei citate, conaționala noastră ar fi încercat inițial să se sinucidă în autoturismul ei personal, în cursul nopții de joi spre vineri, 31 iulie 2020. Un trecător, care a văzut-o în zona Parco Stella că stătea în mașină cu o butelie de gaz pe care o deschisese cu intenția de a-și lua viața, a intervenit și a împiedicat-o să-și ducă la capăt gestul extrem. Femeia româncă a decis însă să abandoneze mașina și a fugit de la fața locului pe jos, dispărând astfel fără urmă.
Din acel moment, conaționala noastră nu a mai dat niciun semn de viață, iar pompierii, în colaborare cu poliția locală, carabinierii și Protecția Civilă, au căutat-o în cursul zilei de ieri fără încetare, dar fără succes. Autoritățile locale presupun că femeia s-a aruncat într-unul din cele două râuri din zonă și au solicitat, de asemenea, și intervenția scafandrilor pentru a găsi-o.
Le reamintim tuturor românilor din Italia că au la dispoziție linii telefonice și chat-uri online care pot ajuta oamenii să treacă peste aceste gânduri negre sau pot ajuta apropiații acestora să-i îndrume spre alegeri mai bune. Acestea sunt:
- Telefono Azzurro (pentru persoane sub 18 ani)
– http://www.azzurro.it
– http://www.azzurro.it/chat.html (asistenţă prin chat)
– Telefon 19696 - Telefono Amico
– http://www.telefonoamico.it
– Telefon: 199 284 284
Tot pe teritoriul Italiei mai este în curs, proiectul ”Itaca”, care oferă ajutor, susținere, informații și instrumente utile pentru depășirea depresiei. Cei interesați pot suna la numărul verde:
800.274.274 sau pot trimite un e-mail la [email protected]
Deasemenea, Fundația IDEA, (Istituto per la ricerca e la prevenzione della depressione e dell’ansia), a pus la dispoziție numărul verde: 800 538 438.
Discuțiile cu persoanele calificate, ședințele cu psihologii, au toate un caracter de confidențialitate secret, nicio informație privitoare la pacient, la afecțiunile sale sau la terapia folosită nu pot deveni publice fără acordul expres al acestuia.