Scene teribile în Austria. O româncă, înjunghiată de iubit. Bărbatul a atacat mai mulți oameni și polițiști, cu o armă de asalt

Scene desprinse parcă dintr-un film s-au derulat, luni, în orașul austriac Linz, după ce un bărbat de 41 de ani și-a rănit cu un cuțit partenera româncă, cu un an mai mare.

Atacul asupra femeii a fost doar începutul unui șir de violențe, printre victime fiind inclusiv doi agenți de poliție, care porniseră pe urmele individului. În cele din urmă, bărbatul a fost arestat.

Câțiva martori au filmat agresiunile petrecute pe stradă și le-au postat pe rețelele sociale. A fost fimat și momentul în care individul, înarmat cu o armă de asalt, forţează un şofer din trafic să îşi părăsească maşina. Scena, suprinsa de un martor, este doar una dintre violentele comise de bărbatul de 41 de ani într-o singură zi.

Şirul agresiunilor a început luni dimineaţa, într-un apartament din orașul Linz, când bărbatul de origine irakiană şi-ar fi atacat cu un cuţit iubita românca. Jurnaliştii străini citează vecini de-ai victimei, care spun că cei doi se certau des, din cauza geloziei individului.

Surse din poliţie, citate de publicaţiile austriece, spun că în locuinţă în care a avut loc atacul se afla și o copilă de 11 ani, cel mai probabil fiica româncei.

La câteva ore distanță, agresorul a ajuns la locul de muncă al femeii, unde l-a amenințat de această dată cu două cuțite pe unul dintre colegii iubitei sale. A fugit de acolo într-o mașină – cu poliţiştii alertaţi între timp – pe urmele sale. După ce a lovit o autospecială de poliție, a furat o armă de foc de la unul dintre agenţii răniţi în accident – o femeie de 21 de ani și un bărbat de 26.

Cu autoturismul furat sub ameninţarea armei, bărbatul şi-a continuat goană nebună, dar a provocat un accident, aşa că a încercat să fure o dubă de această dată. Cel aflat la volan a reușit să fugă.

Polițiștii l-au găsit într-un final pe individul de origine irakiană în preajma unui hotel și, după un schimb de focuri, au reușit să-l prindă. Anchetatorii spun că bărbatul nu e străin de problemele cu legea și că a mai fost arestat. Iubita lui, înjunghiată în spate și în stomac, dar și cei doi agenţi răniţi în accident, sunt acum în stare stabilă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri